Nicolae Furdui Iancu – ”Nu există talent mare fară să fie însoțit de o voință mare”

„Au trecut 18 ani de când l-am vãzut prima datã pe acest extraordinar interpret de muzicã popularã, ani în care l-am îndrãgit neîncetat, ani în care mi-a adus  numai fericire în suflet muzica lui. Dacã n-ar fi fost el cu muzica lui, cu vraja cântului sãu popular, cu vraja vocii lui de neuitat, cu bunãtatea lui, eu n-as fi fost ceea ce sunt acum. Acest om de o mare valoare sufleteascã înseamnã foarte mult pentru mine. El e omul cãruia îi datorez viata si toatã fericirea mea. El mi-a salvat viata. De aceea doream si visam ca într-o zi sã pot vorbi cu el, sã-i spun tot ceea ce simt, tot ce a fãcut pentru mine  cu cântecele lui divine, cu cãldura sa sufleteascã…”

sursa

Așa-i românul

Read the rest of this entry »

Video - Gheorghe Zamfir, geniul care nu ne lasă să uităm

Acum două zile am (re)descoperit muzica extraordinară a lui Gheorghe Zamfir . Era duminică, șase aprilie și nici nu știam că tocmai atunci se împlineau 67 de ani de la nașterea artistului. Abia azi am realizat cât de mult a îmbătrânit cel care ne încânta din nai, instrumentul ciudat și duios.

Copil fiind, nu mă prea gândeam la tradiții, valori și în general, la tot ceea ce înseamnă cultură românească. Obișnuiam să ne raportăm la ceea ce venea de peste Prut ca la ceva al nostru. Nu exista vreo diferență între oamenii din Republica Moldova și cei din România. Era vorba doar de niște elemente care luau forma unui interpret, a unei piese, a unui film sau a unei cărți – toate ”ale noastre”. Read the rest of this entry »

Numb

Posted in Muzica. 5 Comments »

One

Losing my religion

The scientist

Posted in Muzica. 2 Comments »

You don’t fool me

mammy blue

don’t worry, be happy

Re-arranged