noiembrie 26, 2010
Să arătăm că ne pasă!
Pornind de la proverbul „Ceea ce se întâmplă o dată, poate să nu se mai întâmple a doua oară, însă ceea ce se întâmplă de două ori se va întâmpla, cu siguranţă, şi a treia oară”, ar trebui să realizăm că absenţa noastră din momentele decisive ale vieţii cotidiene, şi nu numai, nu este benefică.
Să nu uităm că participarea noastră la vot va asigura legitimitate conducerii statale, de care Republica Moldova are nevoie mai mult ca oricând pentru atingerea dezideratelor europene, iar trendul privind prezenţa la scrutinuri după 1990 este unul îngrijorător, ajungându-se de la o rată de participare de 79,31% în 1994 la 58,77% în iulie 2009 şi 29,05% la referendumul din septembrie acest an.
Nu trebuie să uităm că, prin diminuarea pragului de participare la referendumul constituţional din 5 septembrie, procesul electoral, care îşi propunea să introducă alegerea preşedintelui prin vot direct – marcă a oricărui stat democratic, a fost invalidat şi am ratat accederea la o nouă treaptă a democraţiei.
Se pare că, oricât de des am trece prin astfel de experienţe, vom fi la fel de naivi în situaţii asemănătoare şi vom ajunge să ne învârtim, cel mult, într-un cerc vicios, prin posibila revenire la putere a ultimei rămăşiţe comuniste din Europa, care nu s-a remarcat prin nicio soluţie concretă pentru problemele de natură economico-socială, în cei 8 ani de guvernare.
Cu siguranţă putem evita o astfel de eroare, prin participarea la scrutin, mai ales că votul fiecăruia dintre noi, care avem pretenţia, cel puţin, să ne considerăm nişte alegători informaţi, va contribui la asigurarea unui parcurs european şi democratic Republicii Moldova.
În sfârşit, ni se oferă şansa de a ne demonstra capacitatea de organizare şi decizie, de a aduce un aport la alegerea unor persoane capabile să elaboreze politici de durată, care să vină în completarea dezideratului suprem şi, în acelaşi timp, un drept al oricărui cetăţean: libertatea individuală şi dreptul la liberă circulaţie. Să nu uităm că suntem direct responsabili pentru viitorul nostru democratic şi pentru susţinerea, în număr mare, a celor care, în numai un an de guvernare, au trecut testul maturităţii politice şi au iniţiat procedura de eliminare a obstacolelor de circulaţie în Europa pentru cetăţenii Republicii Moldova.
De ce să nu conştientizăm, în sfârşit, cât de importanţi suntem şi că, prin votul nostru, ne putem asigura, nu promisiuni utopice de „o schimbare în bine”, ci de o menţinere a unei gurvernări democratice care să ne asigure un viitor concret, prin protecţie socială şi atragerea de noi investitori, prin crearea de noi locuri de muncă şi condiţii ca cei plecaţi în străinătate, pentru bunăstarea familiei de acasă, să revină la copiii şi părinţii lor?
De ce să nu exploatăm la maxim această şansă de a fi propriii noştri salvatori, de a continua, cum facem de aproape un an, să ne ridicăm din starea de ponosire spirituală, materială şi de degradare imorală impusă, cu atâta fervoare, înainte de 2009?
Datorită nouă, oamenii prezentului pot deveni cei ai viitorului, care şi-au îndreptat deja privirea atât către tineri, cât şi către părinţii noştri: este pentru prima dată, în perioada de după declararea independenţei Republicii Moldova, când tinerilor le sunt create condiţii optime de participare la vot pentru a-şi alege viitorul.
Modificarea Codului electoral prin care studenţii pot vota doar pe baza buletinului de identitate este o dovadă majoră în acest sens şi ne-a făcut să conştientizăm că nu suntem doar nişte pioni pe o tablă de şah, ci persoane capabile să contribuie la menţinerea unui viitor fără comunism şi lipsit de sărăcie.
Totodată, prin participarea la vot în 28 noiembrie, noi, cei care avem în spate un istoric greu încercat de greutăţi şi limitări de orice natură, putem realiza transferul nostru de responsabilitate şi înţelepciune celor care vor continua procesul democratic, pentru care contăm şi suntem trataţi cum se cuvine, la adevărata noastră valoare.
Astfel, pornind de la încrederea că noi suntem cei care contăm cu adevărat şi că suntem direct responsabili de bunăstarea noastră şi a semenilor noştri, ne suntem datori nouă înşine să ieşim la vot pentru a stopa degenerarea politică de dinainte de 2009 şi pentru a repune statul moldovean pe calea democraţiei.
Să arătăm că ne pasă! Şi asta nu doar pentru a demonstra că suntem cetăţeni responsabili, nu doar pentru a arăta că putem participa activ la viaţa politică şi că ne putem integra pe traseul democratic, ci pentru că participarea noastră directă ne va aduce beneficiile după care am tânjit atât de mult înainte de 2009 şi le-am redobândit, pas cu pas, în ultimul an.
noiembrie 23, 2010
Sindromul babei bocitoare la tinerii moldoveni
Bocitoarele sunt acele fiinţe care bocesc fără să simtă şi fără să înţeleagă de ce o fac. Ele îşi cunosc cel mai bine treaba şi se întrec între ele într-ale bocitului, iar dacă vreuna dintre ele încearcă să crească volumul, cealaltă găseşte neapărat puterea de a ridica şi ea volumul sunetelor scoase.
Copil fiind, mă minunam de străduinţa şi eforturile supraomeneşti depuse de entităţile cu broboadă pentru a-şi exprima emoţiile generate de trecerea în nefiinţă a unor oameni pe care, poate, nici nu i-au cunoscut. Bocitoarele sunt cel mai mare duşman al bunului simţ, pentru că bocitoarele sfidează simţurile. Trebuie să recunosc, îmi lipsesc uneori acele babe care speriau copiii şi îi făceau să uite că sunt trişti. Poate de aici vine şi beneficiul lor camuflat. Bocitoarele alungă tristeţea şi cel puţin asta le justifică transformarea din bătrânele obişnuite, în bătrânele upgradat-e, ridicate la rang de bocitoare şi onorate de întreaga comunitate sătească. Trebuie să fii un nebun extravagant şi plimbat pe la oraş pentru a face tentative de a organiza înmormântări fără bocitoare.
Probabil că la un moment dat am fost surprins râzând de vreo bocitoare, pentru că mă simt de parcă aş fi fost blestemat să nu scap de oameni care suferă de sindromul babei bocitoare, trecut la tinerii moldoveni care se gândesc timid, dar cu voce tare şi cu multe înjurături, la alegerile ce vor să vină. Treaba asta este cu atât mai deranjantă, cu cât printre bocitoare se regăsesc şi tineri, prieteni şi colegi de ai mei, care aleg să se plângă în loc să pună mâna. E un paradox aici. S-ar părea că ar trebui să se plângă cei care depun eforturi şi cărora nu le reuşeşte ceva anume, dar de cele mai multe ori se întâmplă invers. Tocmai cei care n-au prea multe ocupaţii, se plâng într-una, ocupaţia de bază devenind tocmai bocitoria şi discuţiile despre viaţa care e grea şi “soarta moldoveanului” care e pecetluită.
Am o mulţime de colegi şi prieteni, în multe dintre oraşele româneşti, oameni despre care „gurile rele” spun că sunt sau vor fi transformaţi în români (de parcă ar mai fi nevoie sau de parcă omul îşi poate alege etnia) se găsesc mulţi sceptici şi plângăcioşi în ceea ce priveşte întreaga viaţă politică, fie că vorbim despre implicare în activitatea de partid, în procesul decizional (prin intermediul ONG-urilor) sau despre mersul la vot. Având acestea în vedere, ne-am aştepta cu toţii, poate, la o „armadă” de tineri care se scot unul pe celălalt la vot şi membrii căreia devin ţinta oprobiului public dacă stau acasă sau dacă insistă în căutarea pretextelor de a nu merge la vot. Un principiu simplu, dictat inclusiv de raţiune, spune că pentru a progresa, trebuie să alegem cel mai mic dintre rele, ignorarea fenomenelor care ne afectează fiind contraindicată. A şti pentru cine votezi înseamnă a şti ce vrei. Atât timp cât vor exista statele, iar noi vom fi cetăţeni ai acestor state, nu avem unde să ne ascundem de politică. Prin urmare, dacă nu ne ocupăm noi de politică, se va ocupa ea de noi.
La 28 noiembrie vom avea şansa să ne ocupăm noi de ea şi să subţiem rândurile celor care le calcă pe urmele bocitoarelor exotice de prin satele moldoveneşti.
La 28 noiembrie avem şansa să ne demonstrăm în primul rând nouă şi abia apoi celorlalţi, că nu am învăţat degeaba ani întregi prin facultăţile din Bucureşti, Chişinău, Cluj, Bălţi, Timişoara, Cahul, Iaşi, Suceava şi prin alte centre universitare importante, despre democraţie, civism şi drepturile omului.
Mai avem 4 zile pentru a da sms-uri tuturor prietenilor, duşmanilor, rudelor, necunoscuţilor şi tuturor celor pe care îi numim noi concetăţeni. Mai avem 4 zile pentru a lăsa partidele să-şi facă treaba şi să ne convingă prin conţinutul membrilor şi mesajului lor. Mai avem 4 zile pentru a ne rezerva o oră duminicală din cele 14 existente şi pe care să o dedicăm exprimării părerii noastre de fiinţe umane.
La 28 noiembrie se vor alege bocitoarele de tineri cu părere.
Tu ce alegi să fii?
