august 26, 2010
‘Diaspora moldovenească’, cea care nu există
În perioada 12-14 octombrie 2010 va avea loc evenimentul numit „Congresul IV al diasporei moldoveneşti”, manifestaţie care urmează să reunească numeroase grupuri de tip asociativ din întreaga lume, constituite de către şi din (cu mici excepţii) cetăţeni moldoveni. Intenţia este una nobilă, iar demersul unul absolut necesar, având în vedere situaţia demografică actuală. Ceea ce este, însă, îngrijorător ţine de utilizarea termenului „diasporă” cu referire la respectivii cetăţeni ai RM. Din nou, remarcăm amatorism şi confuzie în ceea ce priveşte modul de etichetare şi promovare a cetăţenilor noştri, a căror drept la autoidentificare este încălcat tocmai prin utilizarea eronată a conceptului.
Nu voi recurge la explicaţii de ordin ştiinţific, dat fiind că am făcut-o în nenumărate rânduri, inclusiv pe blogul personal. Ceea ce vreau să fie avut în vedere, este definiţia din DEX, care se referă la diasporăca la „un grup etnic aflat în afara graniţei ţări de origine”. Dacă am despica această definiţie concisă, am vedea că termenii asupra cărora trebuie să atragem cea mai mare atenţie sunt grup etnic şi ţară, ambii intrând atât sub incidenţa publicului, cât şi a forurilor legitimate să determine din ce grup etnic fac parte moldovenii şi care le este ţara. Dacă în cazul celui de al doilea termen, dezbaterile încă mai sunt aprinse, „ţara” având pentru cetăţenii moldoveni atât semnificaţii fireşti, cât şi unele mai deocheate (cum ar fi „uniunea sovietică”), în ceea ce priveşte grupul etnic de care aparţinem, este acceptat unanim atât de Academiile de Ştiinţă ale RM şi României, cât şi de forurile ştiinţifice internaţionale (atenţie: nu politice!) că, toţi moldovenii nu aparţin altui grup etnic, decât celui românesc.
Etnia şi cetăţenia, pe de altă parte, nu sunt interdependente, or etnia este necondiţionată (chiar dacă este europeneşte să lăsăm individul să-şi autodetermine identitatea, dar istoria este un lucru încăpăţânat), pe când cetăţenia este condiţionată de anumite rigori impuse de oameni şi poate fi acordată cu mici excepţii. Un exemplu elocvent în ceea ce ţine de legătura directă etnie-diasporă şi cea inexistentă cetăţenie-diasporă (inexistentă la nivel cultural, istoric şi identitar, nu şi politic), o constituie diaspora evreiască, cea care a existat cu mult înainte de existenţa actualului stat Israel şi care nici acum nu poate fi considerată dept dependentă de acesta.
Îmi dau bine seama de existenţa dilemei identitare pe care o au o mare parte dintre moldovenii din stânga Prutului, ei pomenindu-se nevoiţi să caute sensuri acolo unde acestea nu există, mergând astfel pe urmele lui Stalin & co, inventând naţiuni, identităţi naţionale, grupuri etnice şi altele asemenea, fără a-şi da seama că au pus carul înaintea boilor, adică mai întâi li s-a dat un stat, apoi au fost amăgiţi să caute căi de a-l legitima.
Având acestea în vedere, consider drept alarmant faptul că în formularul de aplicare pentru respectivul congres, şi-au găsit locul secţiuni precum „Numărul moldovenilor în regiune (inclusiv, populaţia moldovenească permanent stabilită în ţara de reşedinţă, migranţi); Asociaţii diasporale partenere; Instituţii / organizaţii care Dvs. aţi considera important să participe la lucrările Congresului, pentru a aborda problemele diasporei; proiecte utile concrete pentru/sau care ar putea fi implementate împreună cu Diaspora etc.
Văzând toate acestea, mă întreb: oare moldovenii născuţi în dreapta Prutului sunt tot „diasporă moldovenească”, la fel ca şi cei care sunt membri într-o asociaţie a cetăţenilor moldoveni stabiliţi în România?
august 16, 2010
Cetăţeanul neturmentat, văzut din fotoliu
Motto: “Mai proşti ca moldovanii nu găseşti nicăieri pe lume. Uniunea Europeană e lîngă noi şi turma plînge după ruskie!” (Comentariu trimis de către un telespectator în cadrul unui talk-show politic din RM)Există premisele ca, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori în societăţile cu o clasă politică rămasă zestre din vremurile cele mai grele, cetăţenii care nu participă la actul legislativ sau de guvernare să le-o ia înainte politicienilor, emiţând idei care, dincolo de forma pe care o pot lua, demonstrează că au un conţinut mustind de laitmotive, uneori mult peste concluziile unor ore de discuţii seci ale unor actori publici care pur şi simplu „n-au de unde” sau „n-au cu ce”, dar în virtutea funcţiei pe care o au, trebuie să aibă şi o părere (sic!).
Rămâne la discreţia noastră să alegem cine vrem să fim şi cât vrem să ducem, semnificativă în acest sens fiind replica aceluiaşi autor al decretului privind ocupaţia sovietică din ’40 – „Încă nu e târziu!”.
august 11, 2010
Revigorarea dezbaterilor identitare
ARGUMENT // Despre unele dintre efectele terapiei de şoc sau 70 de ani şi o lună de la ocupaţia sovietică*
Începând cu 24 iunie curent, când preşedintele interimar Mihai Ghimpu a decretat ziua de 28 iunie 1940 drept zi a ocupaţiei sovietice, discuţiile privind chestiunea identitară a cetăţenilor moldoveni au cunoscut o revigorare fără precedent. Toate sursele media au devenit brusc interesate de subiect, contribuind decisiv la scoaterea de la naftalină a unor tematici care până nu de mult au fost considerate în cel mai rău caz dăunătoare şi în cel mai bun caz lipsite de importanţă. Putem considera această constatare drept încă o dovadă a faptului că în prezent, schimbările cele mai importante de ordin social şi cultural de la noi sunt generate de sus în jos. A fost nevoie de un decret prezidenţial emis în ajunul comemorării a 70 de ani de la Raptul Basarabiei (termen uzual în istoriografie), pentru ca oameni marginalizaţi până nu de mult să apară în spaţiul media moldovenesc drept purtători de mesaj şi generatori de intrigă.
Brusc, toate televiziunile au devenit atente la ideile unor istorici, oameni de cultură sau de ştiinţă, poate-poate aceştia vor emite câteva idei mai incitante pentru a creşte rating-ul. Chiar şi aşa, important rămâne faptul în sine că interesul public a fost reînviat de rând cu interesul mass-mediei. Trebuie să ne raportăm la toate acestea ca la nişte schimbări pozitive, capabile să pună bazele unor dezbateri mai serioase în viitor şi, poate, la identificarea şi asumarea unui consens bazat pe adevărul ştiinţific, în ceea ce priveşte identitatea şi locul nostru în lume.
Pe termen scurt, efectele decretului prezidenţial au fost fără precedent, chiar dacă s-ar părea la prima vedere că preţul pe care urmau să-l plătească alegătorii anticomunişti va fi destrămarea Alianţei pentru Integrare Europeană. Chiar dacă acest lucru nu s-a întâmplat, merită să avem în vedere discursurile celorlalţi trei lideri de partide care au venit drept reacţie la acţiunile lui Mihai Ghimpu, din postura sa de preşedinte al R. Moldova.
Fericitele acuzaţii ale noilor prieteni şi efectul lor invers
Preşedintele a fost acuzat de mai mulţi actori politici că prin emiterea decretului, dar şi prin discursul său tranşant din ultima perioadă, mizează pe sporirea procentajului electoral în alegerile din toamnă. Aceleaşi personaje îi aduc acuzaţii că decretul nu ar fi decât un capriciu personal al preşedintelui. Îngrijorarea partenerilor săi de coaliţie, în special a celor care se declară de stânga, respectiv a Partidului Democrat, poate fi considerată îndreptăţită doar în cazul în care tot ei recunosc existenţa unei voinţe publice de a condamna regimul totalitar sovietic, indicând astfel asupra celor care ar urma să voteze cu PL-ul datorită decretului.
Prin aceste temeri, criticii preşedintelui legitimează intenţia acestuia din urmă de a pune bazele procesului de conciliere la nivelul societăţii. Or însuşi faptul că toate cele trei componente ale AIE (inclusiv PD) au recunoscut conţinutul documentului emis de Ghimpu, dar totuşi au cerut anularea acestuia (alternativa ar fi constat în afirmarea adevărului istoric), demonstrează că s-au împins singuri în ipostaza hoţului care strigă „hoţul!”. Anume grija faţă de electoratul de nişă al fiecărui partid poate fi considerat drept factor principal al oscilărilor celor trei lideri, colegi de Alianţă ai preşedintelui. Din perspectiva electorală, partidul condus de premierul Filat ar putea fi cel mai dezavantajat de emiterea decretului, întrucât s-ar putea considera că există o parte din electoratul de dreapta care oscilează între cele două partide (PL şi PLDM).
În acest sens, trebuie să ţinem cont de două aspecte importante. În primul rând, este remarcabilă tendinţa continuă (care am putea presupune că a început odată cu constituirea Comisiei Cojocaru) a PL-ului de a-şi consolida poziţia de dreapta pe eşichierul politic, împingând PLDM-ul spre centru. Pragmatismul pentru care este deopotrivă lăudată şi criticată echipa partinică a premierului nu a făcut decât să vină în consonanţă cu măsurile luate de PL de când sunt la guvernare. Indiferent dacă PLDM-ul ar fi ales între a tolera situaţia creată sau a întreprinde anumite măsuri pentru a rămâne pe dreapta (pe care s-au înghesuit alături de PL, imediat după constituire) până la alegerile din 29 iulie, cert este că, în momentul de faţă, partidul condus de preşedintele Ghimpu redevine treptat suveran pe această parte a eşichierului. În al doilea rând, trebuie să ţinem cont de faptul că revenirea înceată, dar sigură, la normalitate în ceea ce priveşte dezbaterea culturală, istorică şi identitară este şi ea în avantajul PL-ului, liberalii fiind percepuţi drept promotorii legitimi şi versaţi ai valorilor naţionale (după dispariţia de pe scena politică a defunctului PPCD). Meritele lor vor fi recunoscute treptat, odată cu trecerea timpului, pe măsura ce se va produce descuierea spaţiului informaţional moldovenesc.
Fără îndoială, şovăiala celor trei lideri a fost cauzată şi de factori externi, într-un mod direct sau indirect, chiar dacă de fiecare dată, concluziile la acest subiect se vor baza pe asocieri şi inferenţe mai mult sau mai puţin speculative. Ceea ce poate fi însă dedus din informaţiile publice la care avem acces este că prin comportamentul lor, celelalte partide au poziţionat ele însele PL-ul în ipostaza singurului partid care promovează adevărul factual, unanim recunoscut de forurile legitime şi chiar de partidele respective. Este foarte posibil ca, treptat, eticheta PL-ului drept partid care promovează adevărul se va extinde la mai multe domenii.
Craca pe care şi-o taie singuri de sub picioare ceilalţi trei lideri din AIE poartă eticheta de autoamăgire şi lipsă de sinceritate faţă de cetăţeni (indiferent din al cui electorat fac parte aceştia). Asocierea preşedintelui Ghimpu şi a partidului pe care îl conduce cu valori precum este adevărul le va aduce liberalilor beneficii pe termen mediu şi lung, chiar dacă pe termen scurt, avalanşa de critici ne-constructive din partea celorlalte forţe i-ar putea crea o imagine de personaj coleric şi pripit.
Bumerangul care îi va lovi la un moment dat pe aceştia este inevitabil, iar impactul pe care îl va avea lovitura va creşte pe parcurs pe măsura ce alegătorii vor deveni mai informaţi, mai înstăriţi şi mai preocupaţi de chestiunile axiologice. Există toate premisele pentru ca procesul descris să devină ireversibil, la fel cum ireversibile sunt reformele pe care şi le-a asumat RM, prilejuite de obiectivul integrării europene.
Uniunea Europeană drept punct de plecare
Ne-am obişnuit să tratăm Uniunea Europeană drept un soi de wonder-land în care odată ce ai ajuns nu mai ai nici o grijă. Cu siguranţă, de cu totul altă părere sunt cetăţenii moldoveni plecaţi la muncă în afară, care au simţit pe pielea lor ce înseamnă să-ţi duci viaţa în UE. Pentru ei, munca presupune mult efort, dar şi aşteptări previzibile, ceea ce constituie, poate, cea mai importantă diferenţă dintre piaţa muncii de acolo şi cea de aici. UE este pentru ei un exerciţiu şi un test de responsabilitate, iar cei care nu reuşesc să se adapteze sunt condamnaţi să acumuleze frustrări, continuând căutarea mult-râvnitului tărâm al minunilor. Uniunea Europeană nu este pentru cei care au identitatea rătăcită sau pentru cei care nu îşi recunosc propria valoare şi loc.
UE este, în general, un loc al concurenţei şi al competenţei. Există, fără îndoială, dileme identitare locale şi în statele comunitare, ca să nu mai vorbim despre veşnica dezbatere dintre federalişti şi interguvernamentalişti (în ceea ce priveşte identitatea Uniunii Europene), dar ceea la ce trebuie să atragem atenţia este modul în care este pusă problema, subiectele sensibile nefiind trecute ipso facto în categoria subiectelor tabu, iar tentativele de a ajunge la un numitor comun nefiind desfiinţate în ochii publicului prin simplul fapt că acestea ar fi „necesare, dar inoportune”.
Revenind la chestiunea decretului, trebuie să ţinem cont de câteva fapte general-acceptate şi care vin să legitimeze demersul început de preşedintele Ghimpu drept intenţii în deplină concordanţă cu obiectivul major al guvernării, respectiv integrarea europeană.
Însăşi existenţa Uniunii Europene are la bază ameninţarea sovietică, precursoarea acesteia, Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) fiind întemeiată din prudenţă şi din teama izbucnirii unui nou război mondial, generat de sovietici şi nemţi. Din acest motiv, tezele lui Kant despre pacea eternă şi-au găsit atât de armonios locul în actele de început, dar şi în cele de acum (ca principiu) ale Uniunii.
De asemenea, trebuie să ţinem cont de Rezoluţia nr. 1096 din 1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind măsurile de demontare a moştenirii fostelor regimuri totalitare comuniste, organizaţie internaţională membru a căreia devenise şi RM cu un an înainte de publicarea acestor recomandări. Documentul este de o importanţă istorică şi include recomandări esenţiale privind descentralizarea, demilitarizarea instituţiilor civile, debirocratizarea, demonopolizarea, trecerea de la mentalitatea obedientă de tip comunist la cea liberal-democratică, responsabilizarea cetăţenilor, respectul pentru alte etnii, naţiuni, rase, eradicarea naţionalismului extremist, elaborarea unei legi a lustraţiei (prin care persoanele implicate în activităţile poliţiei secrete şi ale structurilor de opresiune comunistă să nu mai poată ocupa funcţii publice), deschiderea accesului la arhivele instituţiilor în care se conţin date despre regimul totalitar comunist, iniţierea dezbaterilor publice în scopul de a consolida echilibrul social şi divizarea societăţii etc.
Toate aceste componente, vitale pentru parcursul integrării europene, au fost vizate prin decretul preşedintelui, dar nici acest lucru nu a constituit o piedică în calea anulării lui, precum am putut vedea ulterior, presiunea asupra autorului acestuia venind din mai multe direcţii, dar mai puţin din partea societăţii. Acest fapt nu demonstrează decât că există ameninţări de alt ordin decât cel ideologic şi moral care au fost luate în calcul în cazul continuării demersului preşedintelui, lucru mai mult decât regretabil, de altfel.
*scris pentru JURNAL de CHIŞINĂU, ediţia de marţi, 10 august
august 8, 2010
Reacţia demnă a lui Ilie Ilaşcu la noile mostre de nesimţire ale oficialilor ruşi
Combatantul Ilie Ilaşcu, proaspăt decorat de preşedintele Mihai Ghimpu, alături de alţi colegi ai acestuia, a emis o declaraţie drept reacţie la inepţiile ministrului rus lavrov, care ne-a obişnuit deja cu insultele şi cu lipsa bunului simţ de care dă dovadă constant în ultima vreme.
Declaraţia este importantă din cel puţin două puncte de vedere. În primul rând, reprezintă un gest demn al autorului, atât de rar întâlnit în mediul social-politic autohton. În al doilea rand, conţinutul acesteia readuce în prim plan adevărul despre conflictul armat din 1992 şi despre atitudinea batjocoritoare a moscovei faţă de cetăţenii moldoveni, fiind scris într-un stil liber şi fără ocolişuri, atribut care, din nou, lipseşte deseori din spaţiul nostrum public.
Redau în continuare textul integral al Declaraţiei.*
D E C L A R A Ţ I E
Ilie Ilaşcu. 8 august 2010
În ultimele zile , dupa ce Preşedintele interimar al Republicii Moldova domnul Mihai Chimpu a semnat Decretul de acordare a Ordinului Republicii membrilor grupului „Ilaşcu», forţele distructive aparţinînd Coloanei a 5-a din Chişinau, criminalii de stat de la Tiraspol, căt şi elementele şovine de la Moscova, au declanşat o isterie stalinistă, care îmi aducea aminte de anii 90 , cînd cu greu ne rupeam de imperiul sovietic.
S-a alăturat acestei maşinării chiar şi Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse în persoana domnului Serghei Lavrov.
Bineînţeles,că mi-am pus îndată întrebarea, oare sunt eu o persoana chiar atît de periculoasa pentru Federaţia Rusă, chiar şi după 18 ani de la evenimentele tragice petrecute în raioanele de Est ale Republicii Moldova, sau toată gloata asta gălăgioasă nu e tocmai sănătoasă la cap.
Din start vă anunţ, că nu doresc să-mi pun mintea cu leprele autohtone, care de o săptămănă fac spume la gură pe acest subiect, însă acţiunile domnului ministru de Externe al Federaţiei Ruse nu le pot trece cu vederea.
Doresc domnule ministru, să vă aduc la cunoştintă, că Republica Moldova, al cărui cetăţean sunt, este din anul 1991 un stat Liber , Suveran şi Independent şi nu are nevoie de dojeneala Dumeavoastră , ca frate mai mare. Suntem sătui pînă în gît, de frăţia ruseasca a ultimilor 70 de ani, cînd ne-aţi luat cu japca tot ce am avut…
În ce priveşte „… subminarea procesului de reglementare a diferendului transnistrean…», corect ar fi, domnule ministru „raioanele de Est ale Republicii Moldova» ,fiindca notiunea de „Transnistria» aţi inventat-o chiar voi în laboratoarele de la Kremlin. Tocmai Federaţia Rusă subminează reglamentarea consecinţelor războiului moldo-rus de la Nistru din anii 1991-92, prin susţinerea economică, politică, diplomatică, militară şi informaţională a regimului marionetă şi criminal de la Tiraspol.
Federaţia Rusă a „pompat», în ultimii 20 de ani, în buzunarele acestui regim separatist peste 12 miliarde de dolari USD. Numai „cadoul» pentru folosirea gazului livrat pe gratis in aceasta zona a costat contribuabilul rus peste 2 miliarde de dolari.
Cîtă făţărnicie şi duplicitate poate să mai încapă în mintea nesănătoasă a clasei politice de la Moscova: de a afirma pe faţă, că recunoaşte integritatea teritorială a Republicii Moldova, şi prin spate să intreprindă acţiuni energice de dezmembrare teritoriala a statului Moldovenesc.
Noi demult cunoaştem, că asa zisele „tratative de reglementare a diferendului transniatrean» interminabile (aproape 20 de ani ) sunt nişte aberaţii plasate de Moscova in zona, pentru a menţine in continuarie , cu forţa, Republica Moldova în sfera de influenţă a Rusiei.
Fiindcă cunoaşteţi, ca populaţia tării noastre nici odată nu va fi de acord cu dezmembrarea teritorială si crearea de noi state, autonomii federative, confederative.
Unica soluţie de reglementare a consecintelor războiului moldo-rus de la Nistru este:
- plecarea urgentă a tuturor unitaţilor militare de ocupaţie ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele luate de Federaţia Rusă la Samitul de la Istanbul;
- revenirea la varianta zero a situaţiei teritorial-administrative ( situaţiei de pîna la 01.01.1990) în raioanele de Est ale Republicii Moldova;
- populaţia din aceste raioane sa se regăsească în limitele Constituţiei Republicii Moldova. Persoanele , care nu vor dori, sau din diferite cauze nu se vor regăsi, timp de 3 luni să fie ajutate şi obligate să părăsească teritoriul Moldovei, cautăndu-şi un nou teritoriu şi o alta Constituţie.
Doresc, domnule ministru să vă informez, la cele declarate de dumneavoastra , că :
1. În raioanele de Est ale Republicii Moldova în anul 1992, nu a fost un „…conflict fratricid», ci un război moldo-rus de agresiune a Federaţiei Ruse asupra tînătului stat Republica Moldova, cu scopul de a o dezmembra şi menţine în sfera de influeţă a Rusiei şi a-i folosi teritoriul geostrategic împotriva statelor Europene şi NATO;
2. Federaţia Rusă va trebui să răspundă în baza Legislaţiei internaţionale pentru agresiunea militară din anul 1992 si pentru atrocităţile comise pe teritoriul ei de armata rusă. În sentinţa judiciară dată de CEDO în anul 2004, Federaţia Rusă este inculpată ca agresor. Cu toate consecintele de rigoare pentru ea.
3. Domnule ministru, noi, cei decoraţi recent, în 1992 la Nistru, cu arma în mînă , ne-am aparat Ţara şi sărăcia la care ne-aţi adus timp de 50 de ani sub ocupaţia sovietică. Ne numiţi „calăi» în propria ţara, voi cei , care aţi venit peste noi ca hoardele nomade părjolind totul în cale. Nu noi ne am dus pe teritoriul Federaţiei Ruse sa luptăm, ci voi ca agresori aţi patruns în casele noastre si mai staţionaţi şi în prezent aici !
Noi, nu am omorît în 1992 nicio persoana neînarmata, sau copii, femei, bătrâni. Am nimicit doar dusmani, care ne — au atacat pămîntul şi propria casa. Eu la Tiraspol aveam o casă in care locuiam, la adresa str. Mira nr.50/1, de ce ma-u fugarit ruşii din propria casă, domnule ministru? Acum în casa mea locuieşte un cazac de pe Don.
Noi nu avem nevoe de nici o „justificare» faţă de Federaţia Rusă, cum ne o cereţi. Iată Rusia ar avea nevoe de justufucări pentru crimele de război savătşite în 1992 la Nistru pe teritoriul statului suveran şi independent Republica Moldova.
4. În privinţa „încrederii» , care se menţionează în declaraţie. Noi cei din Moldova, nu avem şi nu vom avea vreodata încredere în Federaţia Rusă. De criminalii separatişti de la Tiraspol, nici nu se discuta, locul lor este pe banca acuzaţilor.
5. În Declaraţia MAE rus, se afirmă , că am fi avut în Moldova dosare penale pe rol. Fals. Nicio instanţă abilitata a statului nu ne-a informat că am fi avut ceva cu justiţia naţională. Dimpotrivă, cunosc situaţia, ştiu că pe rol în instanţa sunt zeci de dosare intentate împotriva criminalilor separatisti de la Tiraspol. Un dosar e deschis pe numele sîngerosului Kostenko, fost comandant al batalionului „Dnestr» dislocat în 1992 la Tighina, şi pe care în ultimul moment l-aţi „recuperat» şi ascuns pe teritoriul Federaţiei Ruse. Daca doriţi justiţie cu adevarat, va trebui să-l extrădaţi pe criminalul Kostenko, ca să poarte răspundere penală, pentru crimele savîrşite la Tighina .
6.„Martorii încă sunt vii» afirma MAE rus. Nu domnilor nu există nici un martor viu…fiindca nimeni nu a putut să vadă ceva ce nu a existat.
7. În ce priveşte plîngerea doamnei L.Gusar la CEDO, făcută la insistenţa autorităţilor ruse în ajunul pronunţării sentinţei de către Curte în Cazul „Ilaşcu», vă pot anunţa ca CEDO încă în prmăvara anului 2004 a refuzat admiterea plîngerii în cauză, ca nefondată.
* * *
Doresc şi pe aceasta cale să mulţumesc domnului Preşedinte Mihai Ghimpu pentru aprecierea sacrificiilor noastre de acum 18 ani. Este unicul Preşedinte al Republicii Moldova nevasal Rusiei.
Şi, totodată, afirm că m-a intristat reacţia clasei politice de la Chişinău la gestul semnării Decretului prezidenţial în cauză, mai bine zis lipsa reacţiei faţă de dezlănţuirile coloanei a 5-a locale, ale criminalilor separatişti de la Tiraspol şi ale şovinismului rusesc de la Moscova.
Întradevăr, precum a menţionat presa, (apropo, unica putere care a reacţionat la aceste evenimente), Preşedintele Mihai Ghimpu în aceste zile a rămas singur … cu poporul.
Apele se încep a despărţi …
Ilie Ilaşcu
*Am preluat textul Declaraţiei de pe Zdg.md, versiunea electronică a Ziarului de Gardă.
august 5, 2010
I’m from the young generation and my Russian isn’t that good
“I’m from the young generation, so I will talk in English, if you don’t mind. My Russian isn’t that good”, spuse tânăra şefă a ONG-ului leton.
„I’m also from the young generation, I also don’t know Russian well enough, so I will also talk in English”, spuse funcţionarul moldovean.
Şedinţa comună a fost una reuşită.
august 1, 2010
Letonii, care înainte de a fi naţionalişti, sunt normali
Sunt în Letonia de câteva ore, iar cea mai importantă idee care îmi vine în minte şi care rezonează cu gândurile celorlalţi colegi ai mei, ţine de faptul că letonii au o demnitate naţională care până acum impresionează. Cineva îmi spunea: „Iată letonii sunt naţionalişti, nu ca noi!” Iar eu i-am răspuns: „Nu, letonii sunt normali, nu ca… ”.
Adevărul trebuie să fie dat drept exemplu. Odată asumat, acesta poate da bătăi de cap doar inconştienţilor sau celor care nu vor să fie sinceri cu ei înşişi. Altcineva îmi spunea: „Uite, polonii au întreprins măsurile economice şi sociale usturătoare atunci când şi-au permis, imediat după destrămarea URSS şi până în ’96, iar acum pot răsufla uşor, pentru că au o ţară înfloritoare.” Noi nu îndrăznim, mai bine mârâim şi ne plângem pe la colţuri că viaţa e grea şi nedreaptă.
Va trece şi asta. Vom da şi noi oaspeţilor noştri oficiali broşuri cu istoria poporului român dintre Prut şi Nistru, în care să povestim despre ocupaţia sovietică şi suferinţa poporului nostru; vom pune şi noi în plicurile adresate oaspeţilor noştri oficiali câte o copie a Declaraţiei de Independenţă faţă de uniunea sovietică; vom vorbi şi noi limba rusă ca pe o limbă străină şi doar de dragul oaspeţilor care nu ştiu o altă limbă.
Ne vom respecta şi noi, înainte de a cere să fim respectaţi…
