mai 9, 2010
De 9 mai, am făcut doar un pas înainte
După ce şi-au dat unii altora peste mâini cu ocazia zilei de 9 mai, oficialii noştri au reuşit într-un final să adopte un discurs relativ omogen cu aceeaşi ocazie.
Aceştia au încercat să îmbine semnificaţiile, într-un stil tipic moldovenesc, amestecându-le şi contrazicându-se în mod inevitabil. Simbolurile s-au bătut cap în cap, înţelesurile s-au împiedicat reciproc, iar concluziile au fost, ca de obicei… inconcludente. Toată lumea e de vină şi toată lumea e nevinovată în acelaşi timp. Are vreun sens? La noi are.
Numai la noi criminalii sunt lăsaţi să dăinuiască veşnic şi numai la noi totul se întoarce cu f*ndul în sus exact în momentele în care este nevoie de un mesaj unic, tranşant şi univoc. Dar nu. Noi avem mai multe adevăruri, noi suntem o societate (pardon, „naţiune”!) multietnică, formată din 85 % români. Poate că şi alte state sunt multietnice, poate că şi la ei istoria are înţelesuri duble, sau poate chiar triple! Poate… Dar nu cred. Ştiu şi motivele. Da, am făcut istorie în şcoală, am făcut sociologie, fac studii politice şi de „integrare”, dar de cele mai multe ori, în cazul unor stătuleţe proaspete cum este RM-ul, mai multe ţin de atitudine decât de ştiinţă. Şi dream-team-ul comuniştilor au cunoştinţe, dar asta nu le încurcă să calce poporul autohton în picioare cu o plăcere sadică, făcând tot pentru a-l stopa din evoluţie.
Şi totuşi, guvernarea a reuşit să se mişte înainte, prin tentativa de a transforma 9 mai într-un eveniment de comemorare a victimelor celui de al doilea război mondial. Au fost onoraţi, după prea mult timp, ostaşii români moldoveni care au luptat în Armata Română. Cinste lor şi cinste seninătăţii pe care şi-au păstrat-o!
E şi ziua Europei cică, iar Europa asta e aşa, o chestie care tolerează, conciliază şi… umanizează. Guvernarea a reuşit să înveţe lecţia asta şi a făcut un pas înainte. A mai rămas doar să re-denumească evenimentul şi să scape de simbolurile cotropitorilor victorioşi din spaţiul public. Până atunci însă, cu poporul se dănţuie şi i se joacă feste…
Astăzi voi respira cu protestele din 7 aprilie ’09
Radio Şa*son. Un post de radio care a fost amendat anul trecut de CCA pentru că nu a emis în limba română şi pentru că emite în continuare „piese” cu caracter amoral, injurios, xenofob, rasist şi anti-naţional. Acesta se înscrie în seria de posturi reprezentative ale subculturii de tip rusesc şi care glorifică intens tot ce ţine de trecutul sovietic şi criminal. Încă de dimineaţă, răsunau piese ruseşti care proslăveau trecutul măreţ al unui popor străin de noi, iar între acestea, periodic, se auzea o voce de tânără româncă aducând elogii aceloraşi evenimente. Un om normal la cap îşi va pune întrebarea: cum se face că piesele sunt toate în limba rusă, proslăvesc victoria ruşilor asupra fascismului şi instalarea armatei pe un teritoriu străin de ei, abundă în simbolistică militară şi culturală rusească şi comunistă (regim condamnat, de altfel, de rând cu fascismul), iar o reprezentantă a tinerei generaţii transmite aceleaşi mesaje doar că de data asta din postura de „om nou”, ba care mai şi vorbeşte o limbă europeană prin definiţie – româna?
Pe străzi, „benzile lui Grigore” flutură şi ele triumfătoare, iar panourile şi ghenele sunt pline de imagini cu simbolistică rusească. Asaltul este copleşitor: vizual, auditiv, mental. Mai rămânea să mai şi p*tă a comunism şi aş fi putut să jur că m-am întors în timp, pe vremea când şefii ruso-comunişti jubilau schilodirea poporului deportat prin Siberii de gheaţă, împuşcat şi înfometat.
Degeaba ne bucurăm că nu a mers preşedintele la parada ruşilor, degeaba serbează AIE-ul şi ceilalţi oameni normali ziua Europei, degeaba ne lăudăm că facem progrese imense pe calea integrării europene, dacă tot spaţiul public ne vorbeşte despre victoria anti-europenilor, iar moldovenii ţin isonul şi se bucură de victoria străinilor asupra valorilor umane şi a… moldovenilor .
Astăzi mă voi baricada cum pot. Astăzi voi fi cetăţeanul unui alt stat. Astăzi mă voi preface că nu îmi este ruşine pentru semenii mei care se refugiază în “biruinţe” străine pentru că nu le au pe ale lor. Astăzi mă voi minţi că moldovenii vor prinde odată şi odată la minte. Astăzi voi respira cu protestele din 7 aprilie ’09.
Europă, te iubim, noi ÎN TINE vrem să fim…
mai 1, 2010
Stânga politică moldovenească – lustruitorii de serviciu ai politicii externe ruseşti
Ultima perioadă ne-a oferit evenimente politice din plin, iar subiectul moştenitoarei de drept a URSS-ului care s-a declarat a fi Rusia, a revenit în dezbaterea publică într-o nouă ipostază, cea cunoscută şi acceptată de întreaga lume civilizată, inclusiv de generaţiile post-sovietice.
În acest context, având în vedere că politica dusă de cele 3 partide AIE anti-comuniste (nu pun la socoteală şi PD-ul lui Diacov/Lupu, la fel cum nu l-a pus la socoteală nici C. Tănase atunci când recunoştea că a susţinut partidele anti-comuniste în campanile de anul trecut) are o componentă puternică pro-occidentală, jocul democratic a determinat orientarea celorlalte forţe politice către est, iar estul înseamnă pentru noi Rusia.
RM este un stat cu regim democratic, ceea ce înseamnă că actorii politici, dar şi ceilalţi participanţi la dezbaterile publice, au cel puţin pretenţia ca evenimentele să fie apreciate inclusiv prin prisma eşichierului politic. Tot datorită pretenţiilor pe care le au actorii politici, atitudinile lor trebuie să fie diferite. Pun accentul pe pretenţii pentru că o mare parte dintre actualii lideri sunt vechii nomenclaturişti, sau se află sub influenţa directă a foştilor nomenclaturişti sau comsomolişti, deci au o viziune asemănătoare privind politica şi acţiunile lor nu se pot deosebi prea mult privind sistemul intern. Din acest motiv, diferenţierile au loc în mare parte privind orientarea politicii externe, iar în lipsa unei politici externe coerente, preferinţele personale ale liderilor de formaţiuni. Tot în baza acestor preferinţe are loc şi aşezarea formaţiunilor „de-a lungul eşichierului politic”.
Parada ruşilor din 9 mai, dezbaterile privind identitatea şi limba vorbită de cetăţenii moldoveni, recunoaşterea genocidului/democidului comunist în Basarabia, au fost, alături de alte evenimente mai vechi, nişte indicatori relevanţi ai orientării politicienilor moldoveni. În acest sens, chiar dacă se cunoaşte că politicienilor noştri nu li se pot aduce învinuiri de „coerenţă excesivă”, putem observa că anumite light-motive tot identificăm în discursul şi orientarea generală a acestora.
Aşadar, avem pe de o parte echipa lui Voronin (Petrenco, Sârbu, Muntean, Şupac, etc.), echipa lui Ţurcan, care tot la gaşca Voronin pot fi adăugaţi (Stepaniuc, Belcencova), echipa lui Diacov/Lupu formată din.. Diacov şi Lupu, mai apar şi rosofonul Şelin şi Braghiş (echipa PSD-ului de RM), iar de cealaltă parte, avem ceilalţi 3 AIE-işti, dintre care PL-ul pare să fie singurul care îşi menţine discursul din 2007 încoace şi care a fost motorul pro-europenist de la noi, prin vocea şi acţiunile primarului Chirtoacă.
Aşadar, primii sunt cei care au grijă ca de fiecare dată să apere „onoarea” Rusiei, vorbind într-o română tradusă din rusa lui Lavrov şi a adjuncţilor săi de la externe. Indiferent dacă se discută despre războiul al II-lea mondial, despre istoria, identitatea şi limba noastră cea română, despre holodomorul din Ucraina şi fâşia Transnistria, respectiv, pionierii „stângişti” au avut grijă să susţină puncte de vedere diferite faţă de cele acceptate de cei 3 AIE-işti, dar şi în occident.
Având în vedere aceste recente manifestări, consider că o apropiere, fie formală, fie doar la nivel de omogenizare şi mai mare a mesajului forţelor de stânga, este inevitabilă. Aceasta ar urma să fie orientată împotriva celor 3 AIE şi, respectiv, împotriva occidentului.
Merită de menţionat aici şi activizarea PSD-ului moldovenesc, în frunte cu luptătorul pentru drepturile rusofonilor din RM, Şelin (directorul reţelei de cinema Patria, apropiat de comunişti, în mod inevitabil). Aceştia apar mai des în dezbaterile publice din mass-media, organizează proteste stradale, întreprind vizite în România, dar şi în regiunea osetină, alături de ruşi, etc. Amintesc de faptul că încă în iulie 2008, Diacov vorbea despre fuziunea PSD şi PD, astfel încât să participe la alegerile din 2009 ca un singur partid moderat de stânga. Este vorba de acelaşi Diacov care acum câteva zile declara într-o dezbatere cu deputatul liberal Corina Fusu, că nu este împotriva retragerii armatei ruse de pe teritoriul nostru, printre multe alte insinuări că nu ar trebui să insultăm federaţia rusă (referindu-se, desigur, la declaraţiile liberalilor privind ocupaţia lor dinainte şi după ’90, la foamete, la deportări şi la tot setul de crime în masă ale sovieticilor). Merită, de asemenea, să avem în vedere influenţa PSD-ului din România, despre care se cunoaşte că, spre deosebire de PD-L şi preşedintele Băsescu, au o atitudine umilă şi binevoitoare faţă de Moscova, poate inclusiv datorită monopolizării relaţiei cu occidentul a celor dintâi. Legat de legătura dintre stânga moldovenească şi PSD-ul din România, ţin să amintesc de vizitele preşedintelui Comisiei pentru politică externă a Senatului României, Titus Corlăţean, la Chişinău, care a contribuit esenţial la îmbunătăţirea imaginii lui Lupu imediat după reformarea PD-ului, inclusiv prin participarea la evenimente publice (vezi congresul extraordinar al PD din 2009 şi dezbaterea cu Petrenco cel comunist de la JurnalTv online). Nu trebuie să scăpăm din vedere că România este interesată de românii dintre Prut şi Nistru, iar România nu înseamnă doar PD-L şi Băsescu.
Este cazul, aşadar, să ne pregătim pentru un război politic spectaculos şi care să conţină toate ingredientele posibile, iar cele mai mari noutăţi pentru următoarea campanie par să fie „umanizarea” acesteia datorată dispariţiei monopolului comuniştilor, dar şi a modificării mecanismelor prin care îşi vor apăra ruşii interesele, de data asta şi mai mult prin intermediul occidentului.
