aprilie 30, 2010
Mergem la parada ruşilor. Nu am învăţat nimic…
Aşadar, mergem la parada ruşilor.
Da, este a ruşilor, pentru că ruşii i-au invitat pe participanţi, pentru că ruşii îl cheamă pe ambasadorul nostru la raport pentru a le da explicaţii referitoare la atitudinea unor oficiali moldoveni, pentru că ministrul de externe rus îşi permite să-i dea sfaturi preşedintelui Ghimpu legat de preocupările prioritare şi atitudinile sale, pentru că armată a 14-a rusă ne ţine sub ocupaţie, pentru că există posibilitatea ca la paradă să participe ostaşii ruşi din fâşia Transnistria a statului nostru, pentru că la federaţia rusă se raportează toată lumea când îşi simte coada între propriile picioare, pentru că anume pro-ruşii şi mancurţii comunişti au fost primii care au sărit ca arşi când au auzit de intenţia ministrului Marinuţă şi a preşedintelui Ghimpu de a ne păstra ostaşii acasă, pentru că ambasadorul rus în RM participă la deschiderea expoziţiei de uniforme ale armatei cotropitoare, pentru că de teama reacţiilor ruşilor au decis cei ¾ AIE-işti să-i trimită pe ostaşii noştri la defilat şi jubilat pe caldarâmul moscovit.
Nu ne-au ajutat nici decizia demnă a preşedintelui Ghimpu, nici protestele noastre, nici dezbaterile continue de la posturile tv ne-comuniste, nici pragmatismul închipuit al celor ¾ din AIE, nici critica editorialiştilor anti-comunişti la adresa acestora, nici faptul că toţi liderii ştiu despre genocidul provocat de comunismul ruşilor (doar că îşi amintesc de el numai când reuşesc să-l instrumentalizeze în beneficiu propriu), nici scrisoarea studenţilor cetăţeni moldoveni din România, nici pericolul iminent al transformării la nivel de preferinţe ale electoratului, nici faptul că străinii serbează, în timp ce noi ar trebui să comemorăm urmările instalării armatei şi administraţiei criminale, nici sictirul provocat tinerilor care nu vor să se identifice cu acestea, nici faptul că în continuare ruşii ne au de robi care tac şi înghit. Nimic!
Nu am învăţat nimic..
aprilie 29, 2010
Moldoveni în RM şi basarabeni în România
Pare un lucru banal. A devenit un lucru banal.
Referindu-ne la ciudăţenia din titlu, trebuie să avem în vedere două aspecte. Primul se referă la modul în care se percep tinerii, iar al doilea ţine de exprimările regăsite în limbajul presei autohtone.
În ceea ce priveşte auto-identificarea, este greu de stabilit anumite principii de bază sau mecanisme după care se petrece „trecerea” de la identitatea de moldovean la cea de basarabean, cert este că aceasta, de cele mai multe ori, are loc. Odată stabiliţi în oricare dintre centrele universitare din statul vecin, studenţii încep să se „transforme” sub influenţa mai multor factori. Se cunoaşte că în mediul academic, cel puţin în domeniul ştiinţelor sociale, bucata de pământ dintre Prut şi Nistru este în continuare denumită Basarabia, apelativ care face inevitabil referire la trecut, având în vedere că o asemenea formaţiune nu mai există oficial. Este, aşadar, un concept utilizat mai curând de dragul valorii sentimentale pe care o deţine şi vine împreună cu un întreg set de credinţe şi atitudini specifice ce au la bază anumite evenimente istorice. Presa din România, este şi ea o sursă a schimbării de percepţie. Aproape de fiecare dată când apare vreun articol despre statutul sau acţiunile noastre, aceasta utilzează sintagma studenţi basarabeni. În acelaşi timp, a devenit aproape un automatism ca acei studenţi care se referă la propria persoană sau la colegii acestora cu apelativul moldovean, să fie blamaţi şi acuzaţi de „moldovenism”, deci de anti-românism. Apropo, merită să atragem atenţia şi asupra acestui din urmă concept, românismul. Ce este, de ce este, ce presupune, de unde provine şi ce vrea – sunt toate întrebări la care am putea obţine o sumedenie de răspunsuri, şi toate corecte.
Aşadar, principalii factori care determină trecerea ţin de acţiunea mediului academic, al presei, precum şi cea a mediului studenţesc.
Este de remarcat că numărul celor care se consideră doar basarabeni sau români basarabeni, fără a fi şi moldoveni, este infim înainte de a se stabili în dreapta Prutului. Pare doar o mare încurcătură şi un nod de sensuri, dar vorbim despre nişte certitudini care ne afectează şi ne determină foarte multe dintre credinţe şi valori care, la rândul lor, ne determină acţiunile.
Referitor la al doilea aspect, întrebarea care mi-a apărut în timp ce citeam presa noastră electronică, a fost de ce subiectul descris mai sus este abordat cu atâta uşurinţă de jurnalişti, iar conceptele sunt utilzate interşanjabil, în timp ce cititorii se identifică fiecare cu ce îi este mai aproape. Avem multe exemple de asemenea manifestări, în care titlul conţine basarabeni, iar conţinutul se poate referi fie la basarabeni, fie la moldoveni, doar pentru că este o ştire ce ţine de un eveniment petrecut în dreapta Prutului, dar în care a fost implicat un anumit personaj din stânga Prutului, în timp ce publicul ţintă se extinde până la toţi cetăţenii moldoveni din lume. Ne pomenim astfel, în situaţia ciudată în care pe aceeaşi pagină web să vedem titluri care fac uz de cuvinte diferite, cu acelaşi înţeles, acestea nefiind totuşi sinonime. S-ar părea că, de cele mai multe ori, este suficient să citeşti titlul ştirii pentru a-ţi da seama unde s-a petrecut evenimentul: în România sau în celălalt stat românesc, RM.
Suntem „beneficiarii” unui caz unic în lume, iar de aici şi toate dificultăţile privind legitimitatea unui grup sau altul care încearcă să susţină unul dintre cele câteva puncte de vedere care se desprind de aici.
Ceea ce este cel mai important, însă, este că noi, majoritatea locuitorilor dintre Prut şi Nistru, suntem români ca naţiune şi etnie, moldoveni ca apartenenţă geografică şi basarabeni ca descendenţi (în mare parte) ai celor care au trăit pe teritoriul anexat de ruşii ţarişti în 1812.
Tudor COJOCARU, pentru SpreVest.ro
aprilie 20, 2010
Un an de mandat în fruntea LSBR, o demisie şi un nou preşedinte, de data asta sucevean
În februarie 2009 am fost ales în calitate de preşedinte al ONG-ului care urma să reunească preşedinţii mai multor asociaţii ale românilor basarabeni din ţară. Am semnat actul constitutiv care conţinea denumirea Liga Studenţilor Basarabeni din România, principiile de bază ale activităţii noastre, precum şi recofirmarea alegerii mele în fruntea Ligii, mai târziu, în luna mai a aceluiaşi an. A urmat un an în care au fost trasate direcţiile şi priorităţile noastre, demarate şi derulate cele mai importante proiecte precum „Caravana admiterii”, „Trimite o carte peste Prut!”, site-ul oficial al Ligii „LSBR.ro”, participarea la protestele anti-comuniste din aprilie 2009, dar şi o serie de alte multe activităţi cu impact pe termen mediu sau lung. Conform statutului, mandatul preşedintelui se acordă pe un termen de un an de la data Hotărârii Adunării Generale. Prin urmare, mi-am „jucat rolul” timp de circa 11 luni, urmând ca din acest weekend să preia frâiele Petru, aşa-numitul Ciolpan de la Suceava. Am renunţat înainte de termen din mai multe motive, dintre care cele mai importante de ordin personal şi profesional. Pe scurt, m-am întors acasă, în Chişinău, m-am angajat la Parlament şi sunt nevoit acum să mă dedic în mare parte noului serviciu. În mod evident, schimbarea aceasta a determinat incapacitatea mea de a gestiona activităţile Ligii, ceea ce a şi dus la decizia de a renunţa înainte de termen, în folosul întregii echipe. Nu mă voi referi la motivele personale, din raţiuni lesne de înţeles. Aşadar, din 18 aprilie 2010 şi cel târziu până peste un an, vom fi coordonaţi de suceveanul şi GIRB-istul Petru.
Eu îi doresc pilotare uşoară şi mult echilibru, pentru ca va avea nevoie.
Să fie într-un ceas bun!
Tudor Cojocaru, pentru SpreVest.ro
aprilie 11, 2010
Condoleanţe poporului polonez. Dumnezeu să-i odihnească în pace…
Prăbuşirea avionului în care se aflau mai mulţi oficiali polonezi reprezintă, fără îndoială, o imensă tragedie pentru întreaga omenire.
Îmi exprim speranţa că cei care se fac vinovaţi de pierderea acestor oameni să-şi primească pedeapsa cât de curând.
Avioanele nu cad pur şi simplu.
A căzut în Rusia.
Un rus conduce comisia de anchetă.
Miliţienii ruşi mişună prin zonă.
Înalţi oficiali ruşi supăraţi de atitudinile şi acţiunile anti-comuniste ale polonezilor…
aprilie 8, 2010
LSBR a participat la evenimentele din 7 aprilie ’10 de la Chişinău
Ieri, în capitală au avut loc o serie de manifestări dedicate zilei de 7 aprilie. Acestea au avut rol de comemorare, pe de o parte, iar pe de alta au celebrat începutul trecerii la un nou tip de societate, orientată de facto spre valorile europene şi general-umane.
De dimineaţă a avut loc o manifestaţie în scuarul Parlamentului, vis-a-vis de Preşedinţie, la prânz-o expoziţie de imagini din zilele post-alegeri organizată de MTS şi Primărie şi o lansare de carte a studentului Rodion Burcă (una dintre victimile torturilor din aprilie), apărută la editura Prut Internaţional, o slujbă la biserică, un moment de reculegere în locul în care a fost ucis V. Boboc, iar seara, teatrul Satiricus a găzduit spectacolul „7 aprilie”, în paralel cu un concert în PMAN prin care artişti consacraţi şi-au adus omagiul celor care au căzut “pentru ca noi să putem respira acum aer liber”.
Toate evenimentele au avut drept invitaţi persoane din conducerea ţării, oameni de cultură, precum şi reprezentanţi ai ONG-urilor locale. Mihai Ghimpu, Ion Hadârcă, Ion Negrei, Ion Cebanu, Dorin Chirtoacă, Oleg Bodrug, Vlad Filat, Oleg Cernei, Serafim Urechean sunt doar câteva dintre personalităţile prezente la evenimente.
Liga Studenţilor Basarabeni din România a avut un stand prezentând imagini cu acţiunile de solidaritate din 16 oraşe din ţară şi a fost în centrul atenţiei vizitatorilor timp de ore în şir. De asemenea, au participat şi ziare precum cel municipal Capitala, dar şi asociaţii locale.
Spaţiul public, precum şi cel media a fost vizibil marcat de ziua de miercuri, dovadă a acestui fapt fiind şi dezbaterile televizate care au fost incitante ca niciodata.
aprilie 7, 2010
În onoarea celor care au făcut ca Ţara să-şi ia viitorul înapoi
Acum un an eram la Bucureşti, în anul III de facultate, având doar grija asociaţiilor şi a facultăţii, cel puţin până la ora 13, când împreună cu alţi studenţi din Bucureşti ne-am întâlnit într-un local din Universitate şi am hotărât să organizăm acţiuni publice de solidarizare cu protestatarii, colegii noştri de generaţie, de la Chişinău. Acum sunt aici, acasă, iar revenirea mea atât de timpurie nu ar fi putut avea loc decât datorită acestora din urmă. Acum, din faţa Parlamentului răsună muzica soţilor Aldea-Teodorovici. Acum nu mă aştept să vină poliţia pentru a închide curentul. Acum am încredere în ziua de mâine. Acum toată ţara e în doliu, cu tot cu cele circa 30 de oraşe româneşti de o parte şi de cealaltă a Prutului. Acum…
Vom participa în câteva ore la expoziţia dedicată protestelor revoluţionare, organizată de Ministerul Tineretului şi Sportului, prezentând poze din cele 16 oraşe din Ţară ale românilor de pe ambele maluri ale Prutului şi Scrisoarea deschisă semnată de zeci de ONG-uri româneşti. Noi vom arăta gestul celor care au fost aproape de protestatari şi care au dus mesajul lor mai departe, spre vest.
Îmi aduc bine aminte cât de exaltaţi devenisem în acea zi de 7/2009 pe măsură ce lumea urca de la un etaj la altul al Preşedinţiei şi a Parlamentului. Eram speriaţi, dar şi entuziasmaţi. Nu aveam de unde să ştim ce urma să se întâmple. Nu aveam cum să ne gândim la distrugerile materiale pe care le provocau unii şi la care asistau protestatarii. Nu aveam cum să ne imaginăm, aşa cum zicea şi primarul Chirtoacă într-o emisiune TV mai deunăzi, că poliţia comuniştilor urma să se dezlănţuie într-un hal fără de hal, provocând traume la nivelul întregii societăţi şi atrăgând atenţia întregii comunităţi internaţionale. Cei care au ieşit atunci în Piaţă (inclusiv noaptea) se purtau firesc, aşa cum se cade într-o ţară democratică, precum pretindea ex-preşedintele comunist. Ne-firesc s-a purtat însă poliţia. Este mai grav că cei care trebuie să asigure ordinea publică s-au dedat violenţelor, decât faptul că nişte cetăţeni alcoolizaţi sau nu, au făcut acelaşi lucru, într-o euforie tipică acţiunilor de masă, pe de o parte, şi a provocatorilor violenţi, pe de alta. Iar acum, cu atât mai gravă este ne-sancţionarea lor într-un mod corespunzător, cu cât AIE şi-a asumat pedepsirea făptaşilor drept obiectiv prioritar (a se vedea insituirea Comisiei parlamentare speciale condusă de Nagacevschi). Vinovaţi şi pedepsiţi vor apărea, nu mă îndoiesc. Mă îndoiesc însă de faptul că aceştia vor fi toţi şi că nu vor fi incluşi şi nişte ţapi ispăşitori, şi toate acestea în pofida materialelor izbitor de evidente făcute publice de Ghimpu şi Chirtoacă, gest care a constituit inclusiv o tentativă (conştientizată, poate) de a reabilita imaginea AIE în faţa tinerilor şi a întregii societăţi.
Nu-mi imaginam anul trecut că va fi posibil, chiar dacă am acţionat la unison cu prieteni vechi şi noi pentru că aşa am simţit. Se întreba ieri un lider comunist, general sovietic vopsit în culorile „statalităţii democratice”, cine i-a pus pe tineri să strige „Unire”. El se face că nu ştie, deci ori e ipocrit şi cinic, ori e dus. Mi s-a făcut silă şi am schimbat postul. Acum avem alternative, la fel cum au şi minoritarii rusofoni anti-români, deci şi anti-moldoveni.
Am visat să avem un viitor, iar ei nu au reuşit să ne fure visul.
