februarie 27, 2010
Workshop şi eveniment cultural pentru obosirea creierului
M-am trezit la 7 şi după ce m-am minunat de mine însumi şi de hărnicia de care am dat dovadă, m-am pornit cu toată determinarea spre casa studenţilor Preoteasa din Plevnei.
Urma să participăm la un workshop legat de chestiunea reprezentării studenţilor români basarabeni de către asociaţiile acestora din România. Chiar dacă sunt preşedintele celei mai mari structuri a studenţilor basarabeni, niciodată nu am fost adeptul ideii de „reprezentativitate” în cazul nostru. Poate că voi dezvolta subiectul în vreun articol următor. Oricum, am putea spune că LSBR e reprezentativă pentru că încorporează cel mai mare număr de asociaţii din ţară, respectiv nu există vreuna “mai reprezantativă” decât noi ca număr de membri şi activităţi, pe de o parte, iar pe de altă parte, LSBR nu este reprezentativă (la fel cum nici oricare alt ONG nu este) pentru că numărul de facto al membrilor acestora cu tot cu voluntarii care gravitează în jurul lor luaţi împreună abia dacă pot constitui 10% din numărul total de studenţi basarabeni din ţară. Am mai discutat la atelier şi despre problemele pe care le întâmpinăm noi ca asociaţii, împărţindu-le în 2 categorii mari, respectiv în unele care ţin de atitudinile şi manifestările individuale, iar cealaltă care ţin de cadrul legal şi instituţional din stat. Am ajuns la concluzia că atâta timp cât cadrul nu va fi adaptat la nevoile şi realităţile prezente, degeaba ne vom zbate cu toţii încercând “să schimbăm ceva”, vorba aia.
Apoi am hotărât noi toţi cu tot cu studenţii maghiari care tot încercau să ne pună în aceeaşi oală cu ei (noi refuzând vehement), că trebuie să colaborăm strâns-strâns (până la sufocare probabil). Unul dintre colegii noştri din ANOSR a zis la un moment dat că ar trebui să se pună accentul pe „cultura noastră basarabeană”. Evident că i-am sărit cu toţii în cap, un pic prea pripit poate, or el, omul, era de fapt bine intenţionat. Amintesc – nu există o cultură basarabeană sau moldovenească. După prânz (mulţumim frumos, ANOSR) am continuat discuţiile. Am mai vorbit noi de una-de alta, urmând ca să fie înaintată o rezoluţie către instituţiile statului. Sunt sceptic în privinţa eficienţei demersului nostru, dar având în vedere că nu le spunem cine ştie ce noutăţi, s-ar putea să ne şi bage în seamă. A fost o experienţă utilă per ansamblu, nu atât prin ceea ce am pus pe hârtie pe parcurs (pentru că am tot pus pe hârtii argumentări şi demersuri către oficialităţi), ci mai curând pentru că ni s-au oferit condiţiile necesare pentru a ne asculta şi auzi între noi, mai ales între noi, românii de pe ambele maluri ale Prutului, nevoie resimţită grav, apropo de izolarea/autoizolarea basarabenilor pe care am tot menţionat-o pe parcurs.
Pe la 16 ne-am pornit către sala de cultură a MAI. Acolo avea loc evenimentul cultural în memoria lui Grigore Vieru. Lumea a început să vină de pe la 16:30. În mare parte au fost oameni în vârstă. Am încercat noi să promovăm evenimentul, dar dacă nu există interes, degeaba… Nu vor tinerii, colegii noştri să vină la asemenea evenimente. Spun ei că e bine, că e frumos, felicită organizatorii, dar totuna nu vin. C’est la vie… Noi oricum ne vom implica şi data viitoare.
Am fost rugat să vorbesc în faţa publicului. Trebuie să recunosc, Grigore Vieru m-a marcat în primul rând prin versurile cântate de Doina şi Ion şi poate, prin Abecedar. Am citit prea puţin din poeziile sale şi nici nu m-au fermecat în mod deosebit, fiind mai înclinat spre Blaga. Nu îi pot nega însă influenţa pe care a avut-o în tot ceea ce înseamnă fundamentarea valorilor moldovenilor din stânga Prutului. Blândeţea, bunătatea, înţelegerea, modestia şi veşnica răbdare, sunt cu toate trăsături şi totodată valori promovate de poetul român Vieru, la care am aderat „cu mic-cu mare” cei mai mulţi dintre noi, chiar dacă nu ne dăm mereu seama. Mi-a fost greu să vorbesc. Cultura nu este specialitatea mea, dar a trebuit să fac un efort. Am uitat vreo 4 idei pe care intenţionam să le enunţ. Am tot repetat „valori”, „principii” şi „poet” de vreo 2 ori, chestie care nu mă caracterizează în mod normal. Nici contact vizual cu publicul nu am putut să am, pentru că mă orbeau reflectoarele. Bine că măcar sonorizarea a fost relativ bună.
Per ansamblu, a fost un eveniment reuşit. Reţeta a fost una simplă: personalităţi de valoare (Dabija, Matei, Theodorescu, Panţîru, Chilari, Mocanu, Gheorghelaş), o prezentatoare/organizatoare foarte inspirată şi, desigur, o echipă de studenţi plini de energie şi entuziasm – Dan, Dana şi Mihaela s-au mişcat pe cinste.
Închei aici. Somn.
februarie 19, 2010
Spectacol de poezie şi muzică In memoriam GRIGORE VIERU – “TAINA CARE MĂ APĂRĂ”
Grigore Vieru – Poet, academician, membru corespondent al ACADEMIEI ROMANE, decorat cu Ordinul Steaua Romaniei in grad de Comandor si Ordinul Steaua Romaniei in grad de Mare Cruce.
Loc: Sala NICHITA STANESCU a Casei de Cultura a M.A.I.
Ora: 26 februarie 2010, ora 17.00
Intrare gratuita
In program:
Personalitati din R. Moldova si Romania: ION HADARCA, TUDOR PANTIRU, AMB. IULIA GOREA COSTIN, ALEXANDRU DABIJA, LEONIDA LARI, VALERIU MATEI, NICOLAE JELESCU, SUZANA POPESCU, MARIA MOCANU. NICOLAE CARAGEA
DUMITRU GHEORGHIU, CRISTI ALDEA TEODOROVICI, OCTAVIAN MANDRUTA, VADIM GHEORGHELAS, LUCIA SI OLEG SACALIUC, Acad. RAZVAN THEODORESCU, Prof. Dr.VICTOR CRACIUN, RADU CARNECI, ELENA ARMENESCU, EUSEBIU STEFANESCU, MARIUS CIPRIAN POP
Orchestra Ansamblului Artistic CIOCARLIA al M.A.I.
Dirijor: MARIAN ALEXANDRU
Prezentator si producator: Prof.NICULINA MERCEANU
Parteneri: Casa de Cultura a M.A.I., Liga Studentilor Basarabeni din Romania (LSBR), Uniunea Nationala a Tinerilor Basarabeni din Romania (UNTB), Asociatia Culturala PRO BASARABIA SI BUCOVINA, Asociatia Culturala Romana IDEAL.
februarie 18, 2010
Primele 3000 de carti romanesti au ajuns la elevii din R. Moldova
În acest început de săptămână am dus la bun sfârşit prima acţiune din cadrul campaniei iniţiate de Liga Studenţilor Basarabeni din România. Cei care au dat startul au fost colegii mei de la Liga Studenţilor Basarabeni din Bucureşti, împreună cu mine.
Pe parcursul lunii decembrie şi ianuarie am reuşit să adunăm 3 mii de cărţi şi câteva computere.
Am adus cărţile una câte una, iar uneori şi câte mai multe. Îmi ziceam câteodată că sunt prea multe pentru o singură donaţie. De obicei acest lucru se întâmpla când ne vedeam nevoiţi să le transportăm în spate, pe umeri sau în braţe, ele fiind multe, iar timpul-scurt. Noroc de imaginea cu elevii la care vor ajunge într-un final acestea pe care am avut-o în minte în acele momente, că de n-ar fi fost, nu ştim dacă am mai fi continuat cu acelaşi entuziasm.
Odată atins numărul de 3000, am inventariat lucrările, am stabilit ultimele detalii cu transportatorii şi am adus cărţile la autocar.
Treaba a fost mai mult decât antrenantă: coborât de la etajul 2 până la dubiţa din curte, încărcat în dubiţă, descărcat din dubiţă în autocar, ne-dormit la vamă, descărcat din autocar în altă dubiţă, descărcat din dubiţă, încărcat în minister la etajul 8, aranjat cărţile în seturi similare ca număr şi componenţă, coborât şi încărcat în 5 maşini diferite pentru cele 5 localităţi (Soroca x 2, Drochia, Anenii Noi, Glodeni), descărcat din maşini şi transportat în bibliotecile şcolare. La „Odiseea” asta de o săptămână au participat mai multe persoane, dintre care în mod constant doar câţiva membri ai LSB Bucureşti.
Cronologic, evenimentele s-au desfăşurat în felul următor:
Marţi seara – Dan porneşte la Chişinău cu un lot de vreo 1300 de cărţi şi un computer. Miercuri dimineaţa – Dan ajunge cu tot cu cărţi. Miercuri seara – eu pornesc la Chişinău cu un lot de vreo 1700 de cărţi. Joi dimineaţa – ajung acasă cu tot cu cărţi. Avem 3000 de cărţi la MTS din Chişinău. Joi seara – scriem comunicatul de presă şi anunţul privind conferinţa de presă. Vineri dimineaţa până la prânz – gruparea cărţilor în seturi. Weekend. Luni dimineaţa – conferinţa de presă comună dintre LSBR şi Ministerul Tineretului şi Sportului (aveţi mai jos comunicatul oficial). Participă Dan Nicu, Alina Sclifos, ministrul Ion Cebanu şi eu. Luni la prânz până la chindii – transportăm cărţile în cele 5 sate.
Eu am fost în Maximovca (Anenii Noi), împreună cu un jurist din cadrul MTS care a transportat cărţile cu propria sa maşină. Gestul şi bunăvoinţa lui trebuie apreciate, or volumul era mare, iar drumurile cunoscute şi tipice RMului rural. Tocmai prinsesem copiii în pauza cea mare, dintre schimburi. Păreau că se bucură. În orice caz, erau mai fericiţi decât aş fi fost eu şi colegii mei asachieni la vârsta lor. M-am convins încă odată că elevii din liceele orăşeneşti nu trebuie să primească nişte cărţi în plus până când şcolile din sate nu vor fi aduse la cel puţin acelaşi nivel cu cele dintâi.
Am semnat şi un protocol de colaborare cu Ministerul, în numele LSBR, care mă aştept să pună bazele unor acţiuni cel puţin la fel de utile ca aceasta dintâi.
Cam asta e povestea, pe foarte scurt. Impresiile sunt pozitive, iar speranţele – mari. Sper ca şi colegii mei să revină din vacanţă cât de curând şi să ne împărtăşească din experienţa lor.
Vom continua campania atât noi, cât şi colegii noştri din celelalte 11 oraşe LSBR-iste.
Le mulţumesc celor care au donat cărţile şi care ne-au sprijinit în demersul nostru.
Alina, Dan, Victoria, Nicu, Petru, Dana, Alexandru, Olga, Dorin.. am reuşit!
Tudor COJOCARU, LSB Bucureşti, pentru SpreVest.ro
COMUNICAT: Campania ,,Trimite o Carte peste Prut!’’
Ministerul Tineretului si Sportului au organizat o Conferinţă de presă cu privire la realizarea Campaniei ,,Trimite o Carte peste Prut’’, care a avut loc la data de 15 februarie , ora 10.30 , în incinta Sălii de Conferinţe, etajul 1 ( bd. Ştefan cel Mare,162).
La Conferinţă au participat Ministrul Tineretului şi Sportului, Ion Cebanu; Preşedintele Ligii Studenţilor Basarabeni din România, Tudor Cojocaru, Dan Nicu Vicepreşedintele Ligii Studenţilor Basarabeni din Bucureşti şi Alina Sclifos membră a LSBR.
În perioada decembrie 2009 – ianuarie 2010 s-a desfăşurat prima acţiune din cadrul campaniei ,,Trimite o Carte peste Prut’’ lansată de Liga Studenţilor Basarabeni din România în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova.
Campania propriu-zisă a demarat în România în luna decembrie 2009 prin colectarea de carte românească şi echipament tehnic (calculatoare) pentru dotarea bibliotecilor rurale din Republica Moldova.
Liga Studenţilor Basarabeni din Bucureşti (membră a LSBR) a reuşit să antreneze în această campanie, mai multe persoane fizice şi juridice printre care: Asociaţia Pro Basarabia şi Bucovina, Fundaţia Academiei Civice, Asociaţia 21 Decembrie 1989, grupului de actiune Noii Golani, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Editura Corint, Laurenţiu Tirca, Georgiana Teodorescu, Dragoş Preda, Tudor Ţigău, Romeo Sochircă, Mircea Druc (ex prim-ministru), Nadia Cârlig, George Iscru precum şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor din Republica Moldova, firmele Ferfors, Galtranservice.
Datorită acestui fapt s-a reuşit colectarea a peste 3000 de cărţi cu diferite tematici şi echipament tehnic, destinate în special bibliotecilor şcolare.
La acest moment Campania se desfăşoară cu suportul Ministerului Tineretului şi Sportului şi în Republica Moldova prin distribuirea acestor cărţi către bibliotecile şcolare din mediul rural care cunosc un deficit de literatură română.
Totodată, menţionăm că Acordul de colaborare dintre Ministerul Tineretului şi Sportului din Republica Moldova şi Liga Studenţilor Basarabeni din România (semnat tot luni, n.a.) creează cadrul necesar pentru ca această primă acţiune să fie doar începutul unui parteneriat prolific şi susţinut prin activităţi periodice.
Serviciul de Presă
al Ministerului Tineretului şi Sportului
Targul de Educatie Europeana la Bucuresti in acest weekend!
La sfarsitul acestei saptamani esti asteptat la European Education Fair la doua zile pline de targ. Delegatii ale unora dintre cele mai reputate scoli si universitati europene vin la Bucuresti si Cluj pentru a discuta direct cu potentialii lor aplicanti. Fii si tu unul dintre ei, documenteaza-te direct de la sursa, vezi ce oportunitati de studiu sunt oferite studentilor romani.
Cand: 20 si 21 februarie, 2010
Unde: Hotel Athenee Palace Hilton
Pentru vizitatorii acestui targ, organizatorii pregatesc prezentari conexe si ateliere interactive in cadrul carora studentii romani si reprezentantii universitatilor europene vor avea ocazia sa examineze impreuna posibilitati si modalitati de colaborare. Participarea este gratuita, iar inscrierile se fac pe site-ul evenimentului (www.eef.ro). Cei mai norocosi dintre participantii inscrisi la eveniment se vor alege cu premii insemnate din partea IEC.
Initiatoarea acestui eveniment, IEC – International Education Center (www.iec.ro), este o organizatie membra Edvisory, o retea de companii si organizatii internationale active in domeniul educational. IEC promoveaza mobilitatea educationala pentru elevii si studentii din Romania, Bulgaria, Republica Moldova si Macedonia, desfasurand programe de plasament liceal si universitar.
februarie 14, 2010
Am fost preluat de câteva agenţii de presă. Să-mi pară bine?
Într-o postare anterioară am prezentat pe scurt situaţia românilor basarabeni din statul român în ceea ce priveşte formalităţile la care sunt pasibili. Chiar dacă articolul scris a fost o opinie strict personală, ne-pusă la punct de comun acord cu board-ul LSBR (exact din acest motiv nu a fost un comunicat al Ligii, ci o simplă postare pe blog), am remarcat că aceasta a fost preluată de anumite surse media, precum Novîi Reghion si TV7 Moldova, după care redistribuită de alte surse, într-un mod tendenţios prin clasica metodă de rupere din context a cuvintelor. Respectivele agenţii citează spusele mele preluate de RGN Press (care a modificat titlul articolului original, fără a fi rău-intenţionate, presupun) care au fost o opinie personală. Consider nepotrivită specularea celor 2 citate difuzate intens de surse care în mod normal nu susţin punctul de vedere al celor care se ştiu români prin naştere, respectiv ruperea din context a cuvintelor mele, înfăţişându-le denaturat în raport cu atitudinea mea ca persoană, nu ca reprezentant al unui ONG, faţă de autorităţile române.
Nu acestea sunt metodele care ar trebui să ne ghideze în soluţionarea chestiunilor ale căror premise sunt cei circa 200 de ani de manipulare mediatică şi instituţională străină, ne-românească.
Mi-aş fi dorit ca articolul să fi fost preluat integral, sau cel puţin de o manieră în care contextul să nu fi fost ignorat.
Repet, nu speculaţiile şi prezentările tendenţioase ne vor ajuta să depăşim deficitul de înţelegere dintre noi, oameni de aceeaşi etnie şi neam, ci analizarea şi evaluarea susţinută a spuselor şi faptelor, cu interferenţă minimă din partea altor subiecţi străini de noi.
De asemenea, consider necesară diferenţierea dintre poziţia unei persoane şi a unui ONG condus de un Board/Consiliu Director în cadrul căruia deciziile şi luările de poziţii se iau de comun acord.
Tudor COJOCARU, om cu părere
februarie 10, 2010
Noul cadru de colaborare creat de PESC şi Parteneriatul Estic. Relaţiile dintre UE, Rusia şi RM
Rezumat
Prezenta lucrare are în vedere descrierea Politicii Externe a UE, analiza prevederilor Planului de Acţiuni RM-UE, încheiat în 2009, precum şi oportunităţile şi obligaţiile pentru RM relevate de Parteneriatul Estic, lansat în mai 2009 şi care va determina relaţia bilaterală RM-UE prin Acordul de Asociere care se negociază în acest moment.
În primul capitol al lucrării voi prezenta cele mai importante modificări aduse Politicii Externe şi de Securitate Comună a UE prin Tratatul privind UE de la Lisabona, cu un accent asupra rolului decisiv al Înaltului Reprezentat pentru Afacerile Externe şi Politica de Securitate. Îmi propun de asemenea, să analizez modul în care noile prevederi vor prefigura colaborarea dintre statele membre UE, având în vedere emergenţa intereselor naţionale diferite ale acestora, precum şi nevoia de coerenţă, în special în relaţia cu Rusia, ca subiect la care se raportează UE pe plan extern.
După o scurtă prezentare a poziţiilor unor experţi europeni de dinaintea stabilirii graniţei UE pe Prut, mă voi referi în cea de a doua parte a eseului la principalele măsuri conţinute în recent-încheiatului Plan de Acţiuni RM-UE şi voi examina prevederile Parteneriatului Estic (PaE), cu precădere cele referitoare la RM. Voi avea în vedere atât rolul său privind securizarea frontierelor, cât şi aportul covârşitor pe care se aşteaptă să îl aibă acesta asupra europenizării statului.
Introducere
Situaţia incertă a statelor din vecinătatea Uniunii Europene a fost întotdeauna o chestiune care de puţine ori a fost lăsată în fruntea agendei Brussels-ului. Există pentru acest fapt o multitudine de argumente şi explicaţii. Dintre acestea, trebuie să avem în vedere nivelul de integrare al ţărilor membre, atitudinea oficială a ţărilor din acea vecinătate, precum şi capacităţile Uniunii Europene privind politica externă. Începând cu prima jumătate a anului 2008, când au început discuţiile privind un nou cadru de colaborare cu statele din fostul spaţiu sovietic, continuând cu lansarea oficială a acestui cadru sub denumirea de Parteneriat Estic în mai 2009şi sfârşind cu ratificarea Tratatului de la Lisabona (care cuprinde Tratatul privind UE şi Tratatul privind funcţionarea UE), iar prin aceasta instituirea unei noi funcţii esenţiale în acest context, respectiv cea de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Apărare, perspectivele relaţiei dintre Uniune şi ţările din estul Europei s-au schimbat covârşitor, cel puţin la nivel de premise. În acest context, situaţia RM a căpătat un specific deosebit, având în vedere poziţia sa geografică, cu întreaga graniţă de Vest devenită frontieră a Uniunii, cu un acord bilateral de asociere cu UE aflat în stadiul de negociere şi nu în ultimul rând, cu un guvern care în scurta perioadă de aflare a sa la putere a demonstrat prin acţiuni concrete aspiraţiile sale europene şi disponibilitatea de a urma paşii necesari unei eventuale, chiar dacă destul de îndepărtate, integrări europene.
Trebuie totuşi să avem în vedere că faza în care se află în momentul de faţă RM privind relaţiile sale cu instituţiile europene reprezintă atât un rezultat al disponibilităţii demonstrate de către acestea din urmă, cât şi, de ce să nu recunoaştem, poziţia pe care au avut-o „comuniştii” de atunci Marian Lupu (speaker al Parlamentului moldav în 2008) şi Andrei Stratan (ministru al Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, reprezentând RM în cadrul summit-ului de la Praga din mai 2009, când s-a lansat Parteneriatul Estic).
Ţinând cont de timpul scurt care s-a scurs din momentul începerii discuţiilor despre respectivul Parteneriat, dar şi de la ratificarea Tratatului de la Lisabona, am fost nevoit să-mi ghidez demersul după documentele europene relevante, pecum şi după review-uri şi articole din presa electronică, bazându-mă pe literatura de specialitate editată în anii precedenţi doar pentru o mai bună fundamentare şi înţelegere a fondului care a permis producerea recentelor evenimente.
Nevoia de a cunoaşte principalele direcţii de acţiune pe care trebuie să le urmeze RM, precum şi prevederile privind securitatea regională ale cadrului de colaborare bilaterală pe care trebuie să le implementeze aceasta, au reprezentat principalele motivaţii pentru abordarea respectivului subiect.
I. Modificările aduse PESC prin Tratatul privind UE de la Lisabona
În continuare mă voi referi la principalele schimbări aduse Politicii Externe de Securitate Comună a Uniunii Europene prin Tratatul de la Lisabona, respectiv prin cele 2 componente ale sale, Tratatul privind UE şi Tratatul privind funcţionarea UE, axându-mă în principal pe rolul Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, dar şi pe cadrul nou-instituit privind relaţia dintre UE şi statele membre.
După un lung şir de dezbateri publice şi negocieri în cadru oficial, Tratatul de la Lisabona a fost semnat de către reprezentanții tuturor celor 27 de state membre ale Uniunii, astfel fiind făcut un important pas în depăşirea crizei constituţionale în care se afla UE.
Tratatul de la Lisabona (în continuare denumit Tratatul) aduce numeroase modificări calitative privind funcţionarea şi atribuţiile numeroaselor instituţii europene, în acest context fiind de remarcat în primul rând modificările care ţin de Politica Externă şi de Securitate Comună (în continuare PESC). Trebuie să avem în vedere rolul Înaltului Reprezentat pentru externe şi politica de securitate (în continuare ÎR), care va deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene, având prin aceasta un aport covârşitor asupra rolului decisiv care i se atribuie Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe, dar şi care va defini în mare parte raporturile UE cu cele mai importante entităţi la nivel mondial. Conform articolului 24 (al. 1) al Tratatului, ÎR este cel care va pune în aplicare prevederile acestuia şi va asigura respectarea principiilor alături de Consiliu (al. 3).
Chiar dacă în Tratat se menţionează la pag. 343 despre faptul că ”noile prevederi nu aduc atingere responsabilităţilor statelor membre, în forma lor actuală, în ceea ce priveşte formularea şi exercitarea politicii lor externe şi nici modului în care acestea sunt reprezentate în ţări terţe şi în cadrul organizaţiilor internaţionale”, în articolul 24 (ex-articol al TUE) (al. 3) se menţionează că ”statele membre sprijină activ şi fără rezerve politica externă şi de securitate a Uniunii, în spiritul loialităţii şi solidarităţii reciproce şi respectă acţiunea Uniunii în acest domeniu.” Ce se va întâmpla atunci când deciziile luate în cadrul instituţiilor prin majoritate nu vor coincide cu ceea ce a hotărât un anumit stat? Consider că este inevitabil ca cel puţin în ceea ce ţine de politica externă, să apară situaţii sensibile care vor trebui să fie gestionate de către ÎR şi statele membre ”în conformitate cu tratatele”, care tratate lasă loc de interpretări. Preconizez că inclusiv în aceste situaţii se va vedea influenţa covârşitoare a ÎR în luarea deciziilor. Tot la pag. 343 se vorbeşte despre faptul că ”UE şi statele membre trebuie să respecte în continuare obligaţiile care decurg din dispoziţiile Cartei ONU şi, în special (sublinierea autorului), din responsabilitatea principală care revine Consiliului de Securitate şi membrilor săi din domeniul menţinerii păcii şi a securităţii la nivel internaţional.” Dat fiind că dintre statele UE, doar Franţa şi Marea Britanie sunt membre ale acestui Consiliu, respectiv deţin dreptul de veto în luarea deciziilor, celelalte 3 membre fiind Rusia, SUA şi China, consider că merită să ne întrebăm câte dintre deciziile UE în direcţia politicii externe şi de menţinere a păcii şi securităţii vor fi implementate. Desigur, trebuie să avem în vedere că însăşi raţiunea de a fi a UE este alta decât cea a ONU, chiar dacă la prima vedere pare că în cazul în care îşi exprimă dezacordul unul dintre cei 5 membri, făcând uz de veto, iar cele 2 state se susţin reiproc, UE nu ar putea avea un rol decisiv.
O altă chestiune care merită menţionată este că prin aliniatul 3 al articolului 27 se asigură o interdependenţă dintre ÎR şi Consiliul Afacerilor Externe pe care îl prezidează acesta şi reprezentanţii serviciilor diplomatice naţionale, prin Serviciul European pentru Acţiunea Externă. Am putea înţelege că buna funcţionare a legislaţiei şi aplicabilitatea prevederilor acesteia depind în primul rând de modul în care colaborează aceste entităţi la nivel de acţiuni, luări de poziţii adoptate şi modalităţi de aplicare a deciziilor, acest nivel având un potenţial ridicat de neînţelegeri şi interese divergente. În acest context, unii dintre observatori au comentat că dat fiind lipsa de experienţă şi expertiză a lui Catherine Ashton, lucru confirmat şi de îngrijorările apărute la nivel de Parlament European[1], anume membrii acestui SEAE vor ţine de fapt frâiele politicii externe prin ascendentul pe care îl vor avea asupra Baronesei Ashton.
Revenind la noile prevederi ale Tratatului, trebuie să avem în vedere că UE capătă pentru prima dată rolul de persoană juridică, ceea ce marchează trecerea la un nou mod de abordare a problemelor şi imprimă factorilor de decizie din cadrul acesteia mai multă siguranţă şi posibilitatea de a-şi proiecta acţiunile pe termen lung.
Tratatul introduce prin articolul 43 prevederi privind terorismul, respectiv posibilitatea de a contribui prin forţe civile şi militare ale misiunilor comune UE, inclusiv prin ”sprijinul acordat ţărilor terţe în combaterea terorismului pe teritoriul acestora”. Aşadar, observăm cum această nouă atribuţie despre care vorbeşte UE ţine de ceea ce am menţionat anterior, respectiv de faptul că aceasta capătă persoană juridică. Din nou, ÎR supraveghează coordonarea acestor misiuni, alături de Consiliu şi Comitetul Politic şi de Securitate. Referindu-mă din nou la legătura dintre UE şi statele naţionale, articolul 44 prevede posibilitatea ca acestea din urmă să poată coordona misiuni, dar numai după ce se pun de acord cu ÎR şi Consiliul, ceea ce lasă, din nou, loc de eventuale situaţii sensibile. Am în vedere că în anumite contexte, anumite state vor reuşi să capete rolul de coordonator al misiunilor desfăşurate în numele UE, având impact asupra unor alte state UE care nu sunt în grupul respectiv şi care au avut sau au anumite conflicte cu acesta. Va fi interesant de urmărit nu atât comportamentul oficialilor statelor, cât reacţiile cetăţenilor, îndeosebi în cazul acelor state ale căror cetăţeni nu îşi manifestă prea mult interesul pentru ceea ce înseamnă şi doreşte UE. Dar, din nou, să ne amintim că nici misiunile UE, aşa cum sunt prezentate în Tratat, nu se axează în primul rând pe acţiuni militare, ci mai curând pe cele de dezarmare, umanitare, evaluare, consiliere, asistenţă, prevenire a conflictelor şi menţinere a păcii etc.
II. Politica Europeană de Vecinătate a UE. Parteneriatul Estic şi potenţialul efect asupra Rusiei
Un indicator al modului în care se va dezvolta pe parcurs politica externă şi de apărare a Uniunii îl constituie relaţia acesteia cu Rusia, iar forma pe care o va lua aceasta în zona estică va fi dată în primul rând de cum se vor desfăşura acţiunile prevăzute de PaE. Cercetătoarea Anna Michalsky de la Institutul Suedez pentru Studierea Politicilor Europene, subliniază în acest context că „Parteneriatul va fi cu siguranţă una dintre direcţiile prioritare pentru biroul fortificat al ÎR pentru PESC. Acesta va trebui, pe lângă alocarea resurselor financiare şi umane (experţi la nivel zonal), să convingă Rusia să accepte parteneriatul şi să se raporteze la acesta ca la o oportunitate de a îndeplini obiectivele globale de stabilitate şi dezvoltare economică a unei regiuni de pe urma căreia va avea de câştigat atât Rusia, cât şi UE.”[2] Este de aşteptat ca Rusia să nu vadă lucrurile aşa cum le vede UE, sau cel puţin nu în viitorul apropiat. De altfel, Parteneriatul a provocat deja reacţii la nivel de minister de externe, respectiv, Serghei Lavrov a menţionat încă de la început că UE „îşi extinde sfera de influenţă în zone care în mod tradiţional au ţinut de Rusia. Explicaţia UE referitor la faptul de a nu fi invitat Rusia să se alăture PaE a avut în vedere refuzul celei din urmă de a se situa în afara Politicii Europene de Vecinătate. Cu toate acestea, UE a invitat Rusia, iar aceasta a acceptat, de a se alătura platformelor tematice atunci când există interese comune. (Michalsky, 2009.: 10)
Din mesajele oficialilor europeni nici nu transpare un alt mesaj decât cel exprimat mai sus. Cu toate acestea însă, se pare că apartenenţa de Polonia a iniţiativei PaE, stat care a practicat mai ales de la accederea în Uniune, o politică în dezinteresul Rusiei. În acest sens, este relevantă poziţia adoptată de vicepreşedintele Dumei de stat, Aleksandr Babakov, care a menţionat că „Ar fi bine ca Polonia să nu ignore interesele legale ale Rusiei, iar asemenea initiaţive să ia naştere cel puţin în condiţii de consultări prealabile cu Moscova”.[3]
Michalsky este de părere însă că anume aceste reacţii ale oficialilor ruşi ar trebui să aibă rolul de impuls pentru o mai bună articulare a poziţiei europene privitor la PaE. Desigur, nu am putea aprecia că orice îi dăunează Rusiei, îi poate ajuta Uniunii Europene, dar o antagonie a intereselor acestora există fără îndoială. Cercetătoarea se mai întreabă, referindu-se la un şir de alţi analişti dacă UE ar fi capabilă să înzestreze noul cadru de colaborare cu însemnătatea strategică ce i se cuvine, sensibilităţile Rusiei în acest sens demonstrând că ar avea motive. (Michalsky, 2009: 2)
Fâşia Transnistria reprezintă un alt măr al discordiei dintre Vest şi Est, cu atât mai mult cu cât însăşi Politica Europeană de Vecinătate are ca obiectiv principal securizarea frontierelor sale, or existenţa la o distanţă de circa 50 de km de Prut a unui potenţial focar de conflict armat nu poate fi apreciat în nici un caz drept sigur. Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă din RM aprecia că „În ceea ce priveşte problema transnistreană, marea schimbare care s-a înregistrat în special după 29 iulie este că s-a schimbat paradigma soluţionării acestei probleme. Dacă până la 29 iulie problema integrării europene era condiţionată de soluţionarea chestiunii transnistrene, după 29 iulie avem o alta guvernare care înţelege că integrarea europeană nu trebuie să fie condiţionată de perspectivele soluţionării problemei transnistrene.”[4] Declaraţia lui Chirilă pare să pună într-o lumină bună perspectivele europene ale RM. Cu toate acestea, există încă un impresionant şir de probleme care rezultă din însăşi conţinutul Parteneriatului: „PaE trebuie să promoveze stabilitatea şi stimularea încrederii reciproce. Conflictele dăunează activităţilor de cooperare. Aşadar, participanţii summit-ului de la Praga accentuează nevoia de a prestabili aplanarea conflictelor pe baze paşnice, având în vedere principiile şi normele legislaţiei internaţionale şi deciziile şi documentele aprobate în cadrul respectiv. De asemenea, PaE îşi propune să contribuie la crearea unor legături mai strânse dintre însăşi ţările-partenere.”[5] Avem, aşadar, pe de o parte paradigma „Republicii Moldova care îşi urmează de sine stătător calea către europenizare”, iar de cealalată parte avem paradigma „perpetuării stagnării în calea europenizării, din cauza emergenţei conflictului transnistrean al RM cu Rusia”. Această dihotomie pare să se accentueze din ce în ce mai mult, judecând inclusiv după discursul noilor lideri de la Chişinău, de la Marian Lupu până la Mihai Ghimpu, preşedintele interimar, aflaţi de aceeaşi parte a baricadei în cadrul AIE şi până la oficialii şi analiştii europeni, care argumentează că avansare în calea de apropiere de UE nu există atât timp cât nu este aplanat conflictul transnistrean. Mai mult, unii dintre cercetătorii europeni au mers până într-acolo încât au susţinut crearea unui stat federal moldovenesc, doar de dragul aplanării conflictului[6]. Dacă am urma logica analistului, am putea ajunge lesne la concluzia că e mai bine să ţii agenţii dăunători în propriul anturaj, renunţând la încercările de a le limita capacităţile, fie şi prin metode democratice şi acceptate de Uniune. De altfel, acesta acuza în 2006 Uniunea Europeană că aceasta „nu vrea să irite Rusia, stat care a fost extrem de suspicios din cauza procesului de extindere al NATO şi UE. Cu toate acestea, probabil că Brussels-ul influenţează la nivel neoficial cursul negocierilor.” (Wrobel: 10) Probabil că analistul polonez are în acest caz dreptate, dacă ţinem cont de una dintre prevederile Tratatului de la Lisabona din care reieşea că UE va iniţia relaţii cu orice actor internaţional atât timp cât acest lucru va presupune susţinerea propriilor sale interese.
Heather Grabbe se întreba în cadrul unei conferinţe susţinute în 2004 la Bucureşti ce se va întâmpla dacă ar fi dislocată o forţă de intervenţie armată în Moldova pentru a încerca să rezolve problema Transnistriei şi să înlocuiască forţele ruse de menţinere a păcii[7], Wrobel răspunzând indirect la întrebare în 2006: „Cu siguranţă, atât Moscova, cât şi Tiraspolul, vor continua să se opună introducerii trupelor UE, chiar dacă se va ajunge la o înţelegere şi conflictul va fi aplanat. Din acest motiv, toate propunerile prezentate de UE ar trebui să se refere la un corp de menţinere a păcii care să implice inclusiv contingent armat rusesc.” (Wrobel: 11). Totuşi, revenind la conţinutul Declaraţiei de la Praga, nu se remarcă nicăieri ceva mai mult decât referirea la faptul că participanţii vor recurge la „modalităţi paşnice, având în vedere principiile şi normele legislaţiei internaţionale şi deciziile şi documentele aprobate în cadrul respectiv.” Există aşadar, toate premisele pentru ca aplanarea conflictului transnistrean să mai dureze, iar dezvoltarea RM să fie periclitată, în mare parte datorită imaginii sale care va avea de suferit de pe urma perpetuării acestei stări de fapt. Recent, vice-premierul Victor Osipov şi-a exprimat poziţia în acest sens, trasând oarecum direcţia în care se va mişca RM, observându-se că şi el este adeptul „noii paradigme” enunţate mai sus de Chirilov. Aşadar, se pare că RM va trebui să se concentreze cât mai mult asupra sporirii nivelului de trai al cetăţenilor săi din dreapta Nistrului pentru a deveni cât mai atractivă pentru transnistreni, pornindu-se de la premisa că aceştia îşi vor dori, vor fi lăsaţi şi îşi vor permite să treacă Nistrul pentru a se stabili.
Referindu-se tocmai la nivelul de dezvoltare al Republicii Moldova, Anna Michalsky aprecia că „Dezvoltarea ţărilor din PaE depinde de poziţia lor geografică, respectiv dintre UE, care se extinde, şi Rusia, care se bazează pe o experienţă istorică a republicilor sovietice, dar şi pe animozităţi şi dificultăţi de ordin etnic. În timp ce Rusia mizează pe cadre comerciale istorice, o infrastructură existentă şi un număr mare de muncitori veniţi legal, UE oferă o piaţă sofisticată şi variată, mizând pe posibilităţi şi alegeri.” (Michalsky, 2009: 6)
Cercetătoarea continuă, afirmând că „chiar dacă UE continuă să fie destinaţia predilectă pentru cei din ţările PaE care vor să se angajeze, să studieze, sau să călătorească, piedicile legale şi costurile implicate în stabilirea reşedinţei, a munci, sau chiar în a călători, reduc în chip considerabil forţa de atracţie a UE” (ib.: 10). De aici am putea concluziona că anume liberalizarea circulaţiei cetăţenilor moldoveni cu scopul de a călători şi de a munci în cadrul UE ar putea veni ca un argument forte în dobândirea atractivităţii spaţiului Pruto-Nistrean. Însă, din păcate PaE nu presupune decât trecerea liberă a frontierelor în scop turistic, şi atunci, doar diferenţiat, de la caz la caz şi doar după îndeplinirea unui set de prevederi privind securizarea acestora.
Concluzii
Contextul în care se desfăşoară evenimentele recente este de natură să aducă noi schimbări calitative în ceea ce priveşte politica externă a Uniunii Europene, adăugându-i coerenţă şi consistenţă. Chiar dacă ÎR pentru Afaceri Externe şi Politica de Apărare desemnat pe 1 decembrie a reprezentat o surpriză pentru toţi cei interesaţi de subiect (poate mai puţin pentru şefii de stat care au susţinut-o), prerogativele şi puterile de care ar putea face aceasta uz indică asupra unor schimbări în bine pentru Uniunea Europeană. Miza va constitui acum modul în care va gestiona Baroneasa Catherine Ashton relaţiile cu terţii ale Uniunii, bineînţeles, nu fără ajutorul Serviciului pe care îl va avea alături, dar şi a celorlalte instituţii cu rol consultativ din cadrul UE.
Rusia, pe de altă parte, se pare că nu va ezita să-şi susţină punctele de vedere, mai ales ţinând cont de faptul că anume Polonia îşi manifestă cel mai activ intenţiile de a reprezenta Uniunea în zona Mării Negre, fiind susţinută şi de România, care a avut iniţial nişte ezitări timide privind oportunitatea PaE, datorită programului precedent, Sinergia Mării Negre. Republica Moldova reprezintă în acest context un cal de bătaie important, dar care contribuie la menţinerea Uniunii în poziţie de şah de către Rusia, prin fâşia transnistreană.
Cu toate acestea, trebuie să ţinem cont de mulţi alţi factori care ar putea determina desfăşurarea evenimentelor viitoare, printre care capacitatea celor 5 ţări (plus Belorusia) din PaE de a implementa prevederile acestui nou cadru de colaborare, modul în care vor reacţiona cetăţenii când vor resimţi pe propria piele angajamentele luate de cei care îi conduc în faţa UE, dar şi de mecanismele prin care Uniunea Europeană îşi va articula mesajele şi acţiunile în această zonă.
BIBLIOGRAFIE
- Băleanu, Adelina et al., România în contextul extinderii europene, Dezbatere organizată de Institutul European din România, Intervenţia Dr. Heather Grabbe: Ce fel de Uniune Europeană vom avea după exinderea din 2004?, septembrie 2004, format electronic .pdf
- Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (Lisabona), din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, format .pdf
- Wrobel, Jacek, The European Union and Moldova, articol, format electronic .pdf
- http://politicom.moldova.org/news/romania-critica-proiectul-parteneriatul-estic-122617-rom.html, România critică proiectul Parteneriatul Estic, accesat la 13 ianuarie 2010
- http://politicom.moldova.org/news/parteneriatul-estic-ar-putea-infuria-rusia-125209-rom.html, Parteneriatul Estic ar putea înfuria Rusia, accesat la 13 ianuarie 2010
- · http://politicom.moldova.org/news/interviu-micul-trafic-la-frontiera-cu-romnia-relaiile-cu-ue-204270-rom.html, Ultimele evoluţii în relaţiile Chişinăului cu Uniunea Europeană, accesat la 13 ianuarie 2010
- Grabbe, Heather, Puterea de transformare a UE. Europenizarea prin intermediul condiţiilor de aderare în Europa Centrală şi de Est., Editura Epigraf, Chişinău: 2008
- Joint Declaration of the Prague Eastern Partnership Summit / Declaraţia comună a statelor participante la summit-ul de la Praga privind Parteneriatul Estic, mai 2009, format electronic
- Michalsky, Anna, The Eastern Partnership. Time for an Eastern Policy of the EU? (Parteneriatul Estic. Este oare timpul pentru o Politică Estică a UE?). în European Policy Analysis, december 2009, Swedish Institute for European Policy Studies, format electronic .pdf
UE lansează Partenriatul Estic sperând să obţină linişte la graniţa de Răsărit, accesat la 13 ianuarie 2010
- http://www.eu2009.cz/en/news-and-documents/press-releases/eastern-partnership-summit:-natural-dimension-of-eu-foreign-policy-20997/, Eastern Partnership Summit Natural dimension of EU foreign policy, accesat la 12 ianuarie 2010
- http://www.europarl.europa.eu/news/expert/infopress_page/030-65814-336-12-49-903-20091202IPR65813-02-12-2009-2009-true/default_ro.htm, Catherine Ashton: UE ar trebui să facă mai mult pentru a se impune politic, accesat la 12 ianuarie 2010
- http://voceabasarabiei.net/index.php/asociatia-pentru-politice-externe/6304-audio-integrarea-european-i-problematica-transnistrean-evoluii-i-rezultate-in-2009, Integrarea Europeană şi Problematica transnistreană: evoluţii şi rezultate în 2009, accesat la 12 ianuarie 2010
[1] http://www.europarl.europa.eu/news/expert/infopress_page/030-65814-336-12-49-903-20091202IPR65813-02-12-2009-2009-true/default_ro.htm, Catherine Ashton: UE ar trebui să facă mai mult pentru a se impune politic, accesat la 12 ianuarie 2010
[2] Michalsky, Anna, The Eastern Partnership. Time for an Eastern Policy of the EU? (Parteneriatul Estic. Este oare timpul pentru o Politică Estică a UE?). în European Policy Analysis, december 2009, Swedish Institute for European Policy Studies, format electronic .pdf
[3] http://politicom.moldova.org/news/parteneriatul-estic-ar-putea-infuria-rusia-125209-rom.html, Parteneriatul Estic ar putea înfuria Rusia, accesat la 13 ianuarie 2010
[4] http://voceabasarabiei.net/index.php/asociatia-pentru-politice-externe/6304-audio-integrarea-european-i-problematica-transnistrean-evoluii-i-rezultate-in-2009, Integrarea Europeană şi Problematica transnistreană: evoluţii şi rezultate în 2009, accesat la 12 ianuarie 2010
[5] punctul 2 al Declaraţiei comune a participanţilor la summit-ul de la Praga
[6] este cazul lui Jacek Wrobel, în studiul său The European Union and Moldova, 2006
[7] Băleanu, Adelina et al., România în contextul extinderii europene, Dezbatere organizată de Institutul European din România, Intervenţia Dr. Heather Grabbe: Ce fel de Uniune Europeană vom avea după exinderea din 2004?, septembrie 2004
Tudor COJOCARU
In Memoriam Ion Băietrău
Ieri, 9 februarie, a plecat dintre noi colegul nostru Ion Băietrău, vice-preşedinte al UNTB.
Din păcate Ion nu a rezistat unei intervenţii chirurgicale, cu toate că starea lui începuse să se amelioreze.
Ion este victima aceluiaşi accident rutier în care şi-a pierdut viaţa Andrei Savciuc, şi el coleg şi prieten de al nostru.
Transmit condoleanţele mele familiei, celor apropiaţi şi tuturor celor care l-au cunoscut pe Ion.
Dumnezeu să-l odihnească în pace…
februarie 7, 2010
Românii basarabeni din România – imigranţi sau băştinaşi?
Chiar dacă statutul basarabenilor din statul român actual a fost dintotdeauna un subiect deosebit de important în economia relaţiilor româno-române, de prea puţine ori acesta este abordat în public. Cauzele sunt numeroase şi duc atât la dimensiunea legislativă, cât şi la cea de principiu, de „teren”, dacă poate fi numită astfel.
Am fost mereu obişnuiţi să ne lovim de asemenea dihotomii distrofice în ceea ce priveşte statutul nostru în propria ţară şi de fiecare dată am fost nevoiţi să recunoaştem că descurcarea acestui ghem de înţelesuri şi prevederi legale ne depăşeşte, iar locul de început a căutării noastre a fost greu de definit. Consider că este nevoie de o anumită competenţă, voinţă politică şi nu în ultimul rând, de o stimulare a experţilor pentru a stabili cauzele acestor deficienţe de tot soiul care duc în ultimă instanţă la o proastă înţelegere dintre cei care locuiesc în acelaşi mediu, au interese comune şi ajung de multe ori să fie puşi în faţa faptului de a soluţiona aceleaşi probleme. Totuşi, observaţia şi înţelegerea unor fenomene care ne privesc în mod direct este la îndemâna oricui, atâta vreme cât manifestă interes şi se abţine de la judecăţi de valoare şi implicare emoţională exagerată.
Chiar dacă din punctul meu de vedere, statutul nostru, precum şi cum ar trebui să fie acest statut, este un lucru clar, am încercat să-mi păstrez neutralitatea axiologică în analizarea celor câteva direcţii de apreciere a subiectului care există acum în public, definindu-i opinia (publică).
Există câţiva factori importanţi care definesc respectiva opinie, prin curente „promovate” sau „combătute”. Am folosit ghilimelele pentru că aceste procese sunt mai degrabă futile, dat fiind că le lipseşte intensitatea şi constanţa. Voi prezenta aceşti factori, privindu-i mai curând ca pe ideal-tipuri, fără a le aprecia activitatea. Aşadar, există Ministerul Afacerilor Externe al României, prin Departamentul pentru Relaţiile cu Români de Pretutindeni, care are o abordare specifică în cazul etnicilor români din jurul graniţelor. Însăşi existenţa unui asemenea departament denotă diferenţierea basarabenilor (de rând cu alţi etnici români) de străini, iar prin aceasta un set de politici adaptate la situaţia şi nevoile acestora.
Există de asemenea, Ministerul Educaţiei din România (care a tot avut diferite titulaturi şi pachete de sarcini de-a lungul fiecărei guvernări), care de asemenea, şi-a asumat un şir de acţiuni privind basarabenii şi pe care le implementează prin echipa de la Direcţia Generală Relaţii Internaţionale şi Afaceri Europene (intermedierea relaţiei dintre studenţi, universităţi şi structuri statale privind bursele, cazare şi alte subiecte). În acest caz nu există o substructură care să fie responsabilă strict de chestiunea basarabenilor, ceea ce duce la numeroase dificultăţi. Toţi cei implicaţi în aceste acţiuni abordează problematica „strîinilor”, dintre care o parte sunt basarabeni. Suntem aşadar, amplasaţi la nivel simbolic, în aceeaşi categorie cu străinii. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul majorităţii universităţilor, în cadrul cărora funcţionează Birouri pentru relaţia cu străinii, inclusiv cu basarabenii. Este cu atât mai garv acest lucru, cu cât primele experienţe ale studenţilor de anul I care sunt admişi la respectivele instituţii, inclusiv la Universitatea Bucureşti, sunt legate de aşteptarea la coadă alături de africani, chinezi, arabi şi alte persoane care chiar sunt străini. Este lesne de imaginat ce se petrece în acele momente în mintea tinerilor care, majoritatea dintre ei, se autopercep ca fiind români şi… punct.
O altă structură menită să reglementeze situaţia străinilor (şi a basarabenilor deopotrivă), este Ministerul Afacerilor Interne, prin Oficiul Român pentru Imigrări. Din declaraţiile reprezentanţilor respectivei substructuri (am avut ocazia să-i remarc în cadrul mai multor evenimente, dar şi a unor întâlniri non-formale de-a lungul anilor) se înţelege clar că nu există prevederi speciale privind etnicii români din afară, cu excepţia acelor ordonanţe de guvern date cu ocazii speciale de Guvernul român (mă refer la debandada creată în septembrie-octombrie 2009 cu acele ordonanţe care se băteau cap în cap privind taxa pentru permisul de şedere). Nu aş vrea să mă adâncesc în analiza cauzelor unor asemenea acţiuni contradictorii, dar rămâne cert faptul că în prezent avem motive întemeiate pentru a ne aştepta la situaţii neplăcute similare în toamna care vine. În afară de asta, nici unul dintre studiile întreprinse de ORI (în colaborare cu organisme precum fundaţia Soros, sau independent) nu îi vizează pe etnicii români în mod special. Avem acelaşi permis care ne atestă condiţia de „străini”, mergem la acelaşi oficiu, suntem subiecţi ai aceleeaşi legislaţii şi suferim de pe urma aceloraşi sancţiuni alături de străini, ne-români. Motivaţiile ORI pentru o asemenea abordare rezidă de cele mai multe ori în lipsa unui cadru legal care să stabilească şi să reglementeze modul în care să fie trataţi etnicii români. Desigur, am putea face referire la acquis-ul comunitar care încă urmează a fi implementat în România, dar în acelaşi timp ar fi potrivit ca cel puţin declaraţiile şi atitudinile frăţeşti ale oficialilor de la Bucureşti să fie şi înfăptuite, de sus în jos, or în caz contrar am putea vorbi despre o lipsă de coerenţă şi despre o lentoare în activitatea oficialilor români din varii instituţii şi partide.
Trebuie să remarcăm, pe de altă parte, curentele care îşi au originea în sânul grupurilor de studenţi basarabeni. Acestea pot fi delimitate decât rareori de chestiunea identitară la care ţin cei mai mulţi dintre aceştia. Pot fi remarcate, aşadar, câteva direcţii importante în acest sens. Cei dintâi îşi asumă identitatea de români şi se simt insultaţi atunci când sunt catalogaţi drept străini, conformându-se mai mult de nevoie statutului atribuit lor de statul român, de unde provin anumite frustrări. Al doilea grup, mult mai restrâns, se consideră altceva decât români, considerând firesc tratamentul care li se aplică, chiar dacă ar prefera să fie şi mai lejer. În sfârşit, cel de al treilea grup, nu şi-a definit clar atitudinea pe care o au, ei contrazicându-se prin afirmaţiile lor privind propria identitate care nu coincid cu ceea ce se înţelege din faptele şi abordarea lor. Asemenea persoane se găsesc inclusiv în rândul unor asociaţii ale studenţilor basarabeni, opinia cărora este uneori consultată de decidenţi. Pe de o parte, aceştia vorbesc despre identitatea lor de români, iar pe de alta îşi însuşesc prevederile referitoare la străinii din România.
Sursele pe care le-am descris anterior sunt preluate în mass-media din România, iar sensul mesajelor lor este amplificat, diminuat sau denaturat, de la caz la caz. Revistele din România axate pe subiectul migraţiei, inclusiv cele care îmbină şi alte profiluri (cultural, civic sau istoric) contribuie şi ele la sporirea confuziei, ele operând cu expresii precum „Cei mai mulţi imigranţi din România provin din R. Moldova”, iar altele promovează în paginile lor statutul de imigrant al etnicilor români (cazul revistei Migrant care a publicat un interviu cu unul dintre preşedinţii unei organizaţii a studenţilor basarabeni de la Timişoara). Desigur, este greu de apreciat dacă asemenea acţiuni denotă rea-voinţă sau nu (eu aş explica faptul mai curând prin ignoranţa redactorilor), dar efectul lor pervers este cert.
Necesitatea diferenţierii etnicilor români de străini, precum şi diminuarea discriminării celor dintâi în raport cu românii din ţară trebuie să fie prioritatea 0 a statului român, or anume de aici îşi au originea cele mai multe dintre divergenţele şi dificultăţile pe care le sesizăm deja inconştient în zona relaţiilor dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului şi nu numai. Până atunci însă, ne vom tot întreba de ce, cum şi când ne vom dumiri şi ne vom înţelege.
Tudor COJOCARU, LSB Bucuresti, pentru SpreVest.ro
