Presedintele Basescu despre teritoriile romanesti din Ucraina, romanii de pretutindeni si relatia Rusia-NATO – video

sursa_-civic-media.jpg

Aveti mai jos cateva dintre principalele puncte din discursul presedintelui romanilor Traian Basescu din 31 martie 2008:  

·        Politicienii români au negociat cu slăbiciune şi nu au fost în stare să apere interesul naţional. “Nu să te repezi la Kiev să scrii după dictare”.

·        Nu ni se cerea să cedăm lucruri ci să negociem un tratat de bună vecinătate.

·        România susţine ca şi Serbia să înceapă dialogul cu NATO.

·        “Rabd de prea mulţi ani obrăznicia unora care şi-au dat ţara pe nerăsuflate, au lăsat interesul naţional după uşă când au semnat Tratatul cu Ucraina”.

·        “…obiectivul României este să aibă în jurul său numai tări aliate, prietene, nu ca Rusia pentru care ţara noastră era subordonată”.

·        Autorităţile de la Bucureşti susţin acordarea statutului de MAP-ul pentru Ucraina.

·        Trebuie ca în documentul final al Summit-ului NATO de la București să se conțină foarte clar precizarea că statele membre NATO susțin integritatea teritorială a Republicii Moldova, a Georgiei, a Azerbaidjanului și a Armeniei.

5 Răspunsuri la “Presedintele Basescu despre teritoriile romanesti din Ucraina, romanii de pretutindeni si relatia Rusia-NATO – video”

  1. Puiu Says:

    a zis base ceva gen c**a cu r***t
    adica nimica
    frate cand o sa vad un teritoriu unit cu Romania da atunci da
    pana atunci sunt numai vorbe fara acoperire.

    respect!

  2. tudorcojocari Says:

    Puiule, vrei razboi? :D

  3. Basescu Says:

    wow…..razboi nu….da sa se repeada un pic la ei:P…..;)….bun articolu tzino tot asha:D

  4. Decembrescu Says:

    Hai sa cumparam Basarabia ! Jidaneshte asa !

  5. tudorcojocari Says:

    ar merge ideea.
    cine doneaza primul euro?


Lasă un Răspuns