Ce poți învăța dintr-un accident?!

Dacă e să răspund dintr-un prim impuls la întrebarea din titlu…zic ”nimic”!

Ce poți să înveți dintr-un accident în care tu îți cauți liniștit de treabă îndreptându-te spre servici, facultate sau către orice altă destinație, iar alții cască gura la orice, numai la trafic – nu?

Era o dimineață cețoasă de martie, ba mai și ploua mărunt, iar senzația pe care o aveam era dintre cele mai sumbre, de parcă vedeam norii întunecați cum se strângeau deasupra mașinii (exact ca în filmul ”Familia Adams” sau desenele despre personaje foarte amuzante, dar pe jumătate moarte). Adevărul e că în așa cazuri nu prea ai ce face, că doar n-o să ieși afară doar pentru că ai avut o senzație aiurea… Oricum, asta trece așa cum a venit sau…sau nimerești într-un accident și uiți de ea. În schimb îți reapar în minte o bună parte dintre înjurăturile pe care credeai că le-ai uitat.

Eram pe banda a treia, ce-i drept abia reveniți de pe linia de tramvai (norocul nostru că nu ne-a văzut nimeni), iar atenția șoferului era îndreptată înainte la drum, desigur. Din poziția mea stânga–spate nu prea puteam să văd mare lucru și să-l ajut pe șofer cu direcția. Totuși, botul Daciei care ne-a ”pupat” drăgăstos pe obrazul drept nu mi-a scăpat din vedere. Ieșise dintr-un gang lateral, trecuse de banda înâia, de a doua iar la noi se poticnise – am fost mai tari, se vede! Am reușit doar să apuc strâns de scaunul din față și să mă ridic puțin în poziția semi-așezat (cine știe să îmi explice ce fel de reflex e ăsta în cazul unui accident?).  

Sora mea era exact pe partea lovită, dar nu mi-a părut deloc speriată, ci mai degrabă dezamăgită de situația tâmpită în care am nimerit  respectând regulile (poate nu trebuie să le respecți și scapi?..). Impactul a fost suportat surprinzător de de bine, astfel încât dacă mi-ar propune cineva să fiu implicat într-un accident asemănator, aș face-o cu plăcere (cum a sunat asta…). Gata. Acum putem trage pe dreapta cu toată încrederea – ziua ne-a fost stricată.  Fetele au plecat la servici iar eu am rămas cu cumnatul meu (care se ținea destul de bine să nu-i articuleze o palmă copilului de la volanul Daciei – avea carnetul de jumătate de an doar). S-a stăpânit,, iar mai târziu s-a dovedit că a făcut foarte bine. Datorită înțelegerii și empatiei am ajuns să rezolvăm problema în cel mai scurt timp posibil. Repet: posibil, pentru că ora 14:00 nu e deloc devreme dacă ne gândim la lucrurile care trebuiau făcute până atunci. Tânărul și-a asumat greșeala, iar noi ne-am văzut fiecare de treabă. E un lucru deosebit solidaritatea asta masculină când vine vorba de mașini, femei, conflicte și ”treburi”, în general.  

Scriind textul, mi-a venit și răspunsul la întrebarea din titlu. Am învățat că nu e bine să mergi pe banda a treia, că nu e bine să respecți regulile (trebuia să rămânem pe linia de tramvai) și că dacă e ceva rău să se întâmple, aceasta se va întâmpla neapărat… Sau nu! Asta deja știam.