Psihologia socială sau mașina de fabricat zei (Serge Moscovici) – recenzie

  

   Lucrarea Psihologia socială sau maşina de fabricat zei, este de fapt o antologie a unor lucrări scrise de Serge Moscovici între anii 1981 şi     1993, textile fiind selectate de către sociologul român Adrian Neculau. Tot acesta este şi autorul Postfeţei cărţii.     

   Serge Moscovici, din postura de psihosociolog francez  de origine română, a intenţionat, în colaborare cu Adrian Neculau, să creeze o carte adresată, printre altele, nevoilor strigente ale societăţilor estice, foste republici sovietice. Astfel, capitole precum „Ştiinţa maselor”, „Psihologia şefului carismatic”, „Consensul – un nou opium?”, sau „Trebuie să ne temem de democraţie?” reprezintă adevărate călăuze pentru popoarele asuprite de teroarea roşie. Totuşi, aceste îndrumări nu sunt explicite, cititorul fiind nevoit să culeagă mesajele corecte doar după o analiză şi reflecţie profundă asupra celor expuse.     

   Capitolul „Trebuie să ne temem de democraţie?” este, în pofida titlului său, o chemare la democratizare a statelor din fostul bloc comunist, căci adevărul se descoperă prin comparaţie. După cum afirma şi Winston Churchill, „Democraţia este cel mai rău dintre toate sistemele, cu excepţia tuturor celorlalte existente şi puse vreodată în practică”. Astfel, dat fiind faptul că sistemul comunist a însemnat consens, aliniere, supunere şi obedienţă, singura soluţie viabilă care le rămâne foştilor cetăţeni sovietici e să urmeze calea democratizării. Acest drum, care nu este deloc uşor, este capabil, totuşi, să aducă o rază de lumină deschizându-le ochii „celor mulţi”, dar şi propagând libera concurenţă, libertatea de exprimare, individualismul, integritatea psihică, dreptul de a fi în dezacord prin scoaterea în evidenţă a valorii pozitive a conflictului. În acest context, autorul contribuie la edificarea unui nou model de personalitate, şi anume cea democratică, mult mai puţin studiată decât opusul acesteia – cea autoritară. Tot aici, autorul utilizează şi argumentează cu mult tact unele expresii precum: „O democraţie care promite să fie cel mai mare bine se impregnează ca dictatură, o dictatură care se prezintă ca cel mai mic rău imită democraţia, înainte de a se dezagrega în anarhie sângeroasă şi catatonică”, sau „Popoarele trebuie să prefere o justiţie fără libertate unei libertăţi fără justiţie”. Autorul face recurs şi la filosofia lui Bergson, în care se spune că dictatura este un regim ce rezultă din natură, pe când democraţia constituie cea mai îndepărtată de natură dintre toate concepţiile politice. Tema drepturilor omului este şi ea abordată în acest capitol. Fenomen comparabil cu un adevărat „big- bang social”, mediatizarea şi popularizarea acestor drepturi fundamentale a fost începută doar în anii ’70 ai secolului XX, cu toate că ele existau în constituţiile statelor democratice deja de foarte multă vreme. Obligaţia individuală de nesupunere se crede a fi o trăsătură esenţială a personalităţii democratice şi se poate rezuma în termenii filosofului american Putman: toţi oamenii sunt egali; oamenii lipsiţi de drepturi au „libertatea de a invoca cerul”, adică de a se revolta, a declara război; fiecare trebuie să-şi aducă contribuţia la „viaţa în adevăr” comună, ceea ce ar constitui opusul conceptului de „viaţă în minciună”.      

   Primul capitol din această carte, care se intiulează „Domeniul psihologiei sociale”, dă definiţia conceptului de psihologie socială, încercare ce rezultă în stabilirea mai multor definiţii, prima dintre ele fiind „psihologia socială este ştiinţa conflictului între individ şi societate”,  obiectul acestei ştiinţe constituindu-l „toate fenomenele legate de ideologie şi de comunicare ordonate pe planul genezei, al structurii şi al funcţiei lor” (D. Jodelet – J. Viet – P. Bernard – La psychologie sociale, Paris, La Haye, Mouton, 1970, p. 62, în Serge Moscovici). În continuare este prezentat punctul de vedere psihosocial, subcapitol ce cuprinde şi anumite scheme, care însă, nu facilitează cu mult înţelegerea mesajului, fapt reflectat şi de spusele autorului: „un mare număr de specialişti în psihologie socială au recurs la scheme asemănătoare, ceea ce conduce la o serie de erori şi neînţelegeri (S. Moscovici et G. Paicheler – „Travail, individu et groupe”, în S. Moscovici(ed), „Introduction a la psychologie sociale, Paris, Larousse, 1973, vol. 2, pp. 9-44). Următorul subcapitol se preocupă de diversele teorii din psihologia socială, printre care se evidenţiază cele paradigmatice, fenomenologice şi operatorii, teorii ce coexistă, fără ca vre-una din ele să constituie un tip pur. Apoi ni se prezintă metodele de verificare a teoriilor de observare a realităţilor, care sunt cea a observaţiei şi experimentală.      

   Una dintre cele mai fructuoase teme dezvoltate de către Serge Moscovici este cea a reprezentărilor sociale. Ea este abordată în capitolul II al cărţii, care la rândul lui, este selectat din lucrarea La psychanalyse, son image et son public (Paris, P.U.F., pp. 39-80). Lucrarea în cauză, care a fost şi lucrarea de doctorat a autorului, nu s-a preocupat de analiza resurselor psihanalizei, ci de modul în care s-a infiltrat ea în societatea franceză, de imaginile pe care le au diferitele categorii sociale despre aceasta. Tema aceasta a avut o influenţă majoră şi asupra altor cercetători şi sociologi din întreaga lume, ceea ce a fost în mare parte meritul lui Moscovici. De exemplu, Denise Jadelet afirma: „Este un domeniu în expansiune, căci, trăind într-o lume care „fabrică” continuu noi reprezentări sociale asupra obiectelor, persoanelor, evenimentelor sau ideilor, trebuie să şi învăţăm să le observăm, să le cunoaştem” (Representation sociale: un domain en expansion, în D. Jadelet, Les representations sociales, P.U.F., 1989, p. 31). Adrian Neculau, în Postfaţa lucrării date, califică reprezentarea socială drept „un stil de conduită, un mod de a comunica cu exteriorul, un ecran între stimulul social şi sistemul personalităţii, o îmbogăţire a realului, un aparat evaluator”. O altă lucrare din care regăsim în prezenta anumite fragmente se intitulează L’age des foules sau Epoca maselor (Paris, Fayard, 1981, pp.25-70). Cele două capitole preluate, “Ştiinţa maselor” şi “Psihologia şefului charismatic”, ne fac o prezentare de ansamblu a psihologiei mulţimilor, dar şi a liderilor care le ţin în subordinea lor datorită anumitor mecanisme care merită şi trebuie studiate, căci fiecare vrea să ştie din ce categorie face parte – din cei ce controlează sau din cei ce sunt controlaţi. Moscovici recurge în studierea acestor două tematici la lucrări esenţiale ce le tratează. Printre acestea pot fi menţionate Psihologia mulţimilor de Le Bon, Sur l’eau de Guy de Maupassant, Essais de psychanalyse de Sigmund Freud, sau Masse et puissance de E.Canetti. Toate aceste lucrări importante de psihosociologie au avut asupra autorului o mare influienţă, acesta incluzând în lucrarea sa foarte multe citate pe care le-a completat, comentat sau argumentat în propriul său stil. În afară de faptul că Moscovici a reuşit să înfăţişeze cele mai importante trăsături ale maselor în contrast cu indivizii care le compun, el a încercat să  enunţe şi legi, idei practice la teme precum “Revolta maselor” sau “Ce este de făcut în prezenţa maselor?”. De asemenea, el face comparaţie între despotismul oriental şi cel occidental, printre cele mai importante deosebiri fiind că “cea orientală corespunde necesităţii economice, irigaţiile şi stăpânirea forţelor de muncă, iar cea occidentală corespunde mai mult unei necesităţi politice, presupunând stăpânirea asupra instrumentelor de influienţă sau sugestie cum sunt şcoala, presa, insituindu-se o dominare invizibilă, mult mai periculoasă”. În capitolul despre psihologia şefului carismatic se defineşte carisma, se dau exemple de personalităţi carismatice, precum şi de autori care au contribuit la studierea şefului carismatic. Dintre aceştia s-au remarcat Max Weber cu lucrarea Economie et Societe (Plon, Paris, 1971, p. 251), Sigmund Freud cu Moses et Monotheism şi Totem et Tabou. De remarcat, în acest capitol, este soluţia lui Freud ce înfăţişează secretul original ce constă în paricidul tatălui familiei de către propriii săi fii, fapt despre care ilustrul psiholog afirmă: “Nu am nici o reticenţă de a declara că oamenii au ştiut dintotdeauna – în acest mod special – că au posedat un tată primitiv şi că l-au ucis”. Moscovici e de părere că acesta e secretul original pe care îl disimulăm şi îl mascăm prin religii.

   În 1992, la P.U.F., apare un volum intitulat Dissensions et consensus, autori S. Moscovici şi W. Doise. Aici ni se arată mecanismele consensului care se crede a fi “un nou opium” (titlul capitolului VI), mai ales pentru societăţile europene cu cele americane. De asemenea, un subcapitol foarte interesant îl constituie “Binefacerile discordiei” a cărui idee principală este descoperirea adevărului şi variantei optime prin dezbateri, contraziceri, adică prin discuţii.      

   “Banul ca pasiune şi ca reprezentare” este titlul şi tema capitolului V al prezentei antologii, preluată fiind din cartea mai veche a lui Serge Moscovici, La machine a faire des dieux (Paris, Fayard, 1988, pp. 315-365). Atât autorul, cât şi cel care a inclus textul dat în această carte, au decis că tematica banilor e una capitală în cadrul psihologiei sociale, dat fiind faptul că aceştia generează toată gama de pasiuni, dar şi vicii omeneşti. Ei sunt văzuţi de Serge Moscovici ca „un nou miracol”, „o nouă religie” pentru mult prea mulţi, fapt atestat şi în lucrarea lui Simmel, The Philosophy of Money. De altfel, citatele şi ideile din această carte sunt omniprezente în capitolul dat. Pe lângă aceasta, se menţionează şi alte lucrări precum La grande transformation de K. Polanyi şi La questione juive de Max Weber. De altfel, tot în acest capitol V, se spune că banul este patria apatrizilor, fapt exemplificat cel mai bine prin poporul evreu care e la fel de mobil şi adaptabil ca banul.      

   Acestea ar fi trăsăturile cele mai importante ale cărţii Psihologia socială sau maşina de fabricat zei scrisă de Serge Moscovici, unul din cei mai prolifici psihosociologi ai secolului XX. Operă de mare valoare atât pentru ştiinţa psihosociologiei, cât şi pentru oricine are voinţa să o citească şi să o înţeleagă, cartea francezului a exercitat o influienţă majoră asupra tuturor celor care au studiat-o. 

Tudor Cojocari