Cristalizarea opiniei publice (Edward L. Bernays) – recenzie

  

   Edward L. Bernays este unul dintre fondatorii a ceea ce ne-am obișnuit să numim astăzi ”consiliere in relații publice”. ”Un om fascinant, inteligent și extraordinar”, după cum l-a caracterizat profesorul Scott M. Cutlip de la Universitatea din Georgia, nepotul lui Sigmund Freud,  a fost un adevărat deschizător de drumuri în ceea ce privește definirea și studierea noului domeniu al științei care descria, practic, ”suflul” mulțimii. Pentru noi, cei care auzim astăzi despre ”opinie publică” din ce în ce mai des, este aproape imposibil să înțelegem situația din anul 1923, când a fost editată Cristalizarea opiniei publice. Însă Bernays a fost o personalitate care a mers dincolo de limitele vremii, impunându-și un stil propriu de abordare a problemelor. Anume acest mod original de a vedea lucrurile și-a pus amprenta asupra lucrării, astfel încât Cristalizarea opiniei publice reprezintă o adevărată piatră de temelie în definirea, iar apoi studierea conceptelor ce țin de opinia publică. Într-un timp în care SUA era forța mondială cel mai puțin afectată de războiul mondial, autorul a profitat de situația favorabilă a țării sale și și-a manifestat din plin talentul de persoană inteligentă și întreprinzătoare, contribuind prin activitățile sale la schimbarea percepției publicului referitoare la acel personaj proaspăt-creat – ”consilierul în relații publice”, la noul termen de ”opinie publică” și la numeroasele idei lansate de autor și nu numai, în legătură cu opinia publicului, în general. Judecând după faptele sale extraordinare prin care și-a ajutat clienții să își crească profiturile, să își extindă afacerea sau să își realizeze anumite planuri care, inițial, păreau imposibile. Anume aici                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  intervine consilierul în relații publice care are rolul de a  găsi soluții la cât mai multe situații aparent imposibile, solvabile printr-o abordare mai puțin obișnuită. Or anume acest lucru a încercat mereu să facă Bernays, consolidându-și un stil aparte, dar și rezolvând probleme din cele mai diverse: de la îmbunătățirea imaginii unui stat (Lituania) la sporirea vânzărilor de șuncă sau plase de păr.        Într-adevăr, problemele au fost rezolvate, părțile și-au atins obiectivele, dar cu toate acestea, tind să cred că foarte puțini dintre cei care s-ar fi aflat în locul său, ar fi procedat în același mod, dat fiind că pentru a putea rezolva lucrurile în acel mod neobișnuit și original devenit regulă la Bernays, se presupunea să ai o rețea de relații foarte extinsă (de la consilieri prezidențiali până la medici și președinți de companii), or aceasta nu este la îndemâna oricui. Spun aceasta referindu-mă la numeroasele reacții ale cititorilor care au afirmat că lucrarea este extrem de utilă și practică. Într-adevăr, conținutul și stilul în care a fost scrisă nu creează dificultăți de înțelegere, ceea ce este, cu siguranță, un avantaj întru înlesnirea citirii. Însă lucrarea pierde mult din partea teoretică, anume pe această bază, esențială pentru formarea unui tânăr specialist în relații publice. Cred că anume lipsa unor definiții, a unor reguli general-aplicabile a făcut ca această carte să nu se găsească în bibliografia obligatorie a multor dintre cursurile universitare de specialitate (lucru menționat chiar în lucrare, la pagina 7). Este, totuși, de înțeles acest fapt, având în vedere dezvoltarea din acel moment a științei relațiilor publice.      În plan structural, Cristalizarea opiniei publice se împarte într-un elogiu adus de către îngrijitorul ediției americanului de origine evreiască, prefața la ediția a doua, cuvânt înainte, patru părți, fiecare împărțindu-se fiecare câte trei, șapte, trei și două capitole, respectiv.        Cartea abundă în exemple (după cum am menționat deja), dar și în citate foarte semnificative și bine încadrate în cadrul discursului. Unul dintre aceste citate, cel al sociologului William Trotter, este referitor la cele 5 caracteristici gregare ale omului. Acestea sunt foarte clar expuse și foarte elocvente în contextul întregului capitol referitor la grup și mulțime. Afirmațiile autorului acestui citat au multe în comun cu cele ale lui Gustave Le Bon, din cartea sa, Psihologia mulțimilor, scrisă în 1895. Printre alți autori citați se numără Will Irwin, Walter Lippmann, Everett Dean Martin, Richard Washburn Child, Rollo Ogden și alții. Irwin s-a remarcat prin definirea factorilor care sporesc sau conferă valoare unei știri, fragment preluat și el în lucrarea de față.    Ceea ce atrage atenția în această carte este utilizarea frecventă a expresiilor conținând sintagma ”relații publice” și termenul ”consilier”. Acest fapt vine să ne arate că întregul discurs al autorului se axează cu precădere asupra argumentării rolului noului domeniu științific și a noii specializări, ceea ce i-a reușit foarte bine, dată fiind notorietatea de care s-a bucurat lucrarea de față. Dacă nu argumentează rolul capital al consilierului, atunci autorul se mulțumește prin a enumera beneficiile aduse societății de către anumite publicații.          Având o bibliografie suficient de bogată pentru o lucrare de asemenea proporții, cartea lui Bernays reușește să surprindă cele mai importante păreri din domeniu la acea vreme. Important este că se prezintă idei contradictorii ale unor oameni din diferite domenii, pentru ca apoi să intervină împăciuitor autorul, ca un adevărat mediator și să afirme în stilul său consacrat că ”adevărul se află undeva la mijloc”.      Lecturând, uneori se creează impresia că ai în față o lucrarea de mass-media sau o revistă de jurnalism, și nu o carte care a revoluționat concepția multora despre rolul consilierului de relații publice și despre relațiile publice, în general.       Specificul acestei cărți constă în faptul că oferă foarte multe exemple, uneori chiar prea multe, astfel încât cititorul riscă să se blocheze la un moment dat. Acest lucru ar putea veni de la stereotipizarea (noțiunea de ”stereotip” vine de la sociologul Walter Lippmann care a descris-o în cartea sa, Public opinion, în 1922) problemelor. Mă refer la așteptările neîntemeiate care i-ar putea face pe cititori să creadă că toate problemele se rezolvă exact prin aceleași metode (relații, influiență și altele).       Marele merit al lucrării Cristalizarea opiniei publice este că încă mai reușește să fascineze după aproape o sută de ani și ridică aceleași semne de întrebare în ceea ce privește activitatea și rostul persoanelor care lucrează în domeniul relațiilor publice.       Citind această lucrare, aveam impresia că îl am alături chiar pe autor, observându-l cum face ce știe el mai bine, și anume să consilieze. Edward L. Bernays reprezintă exemplul tipic de  ”om descurcăreț” care poate găsi limbă comună cu orice persoană, atât timp cât este legat de aceasta printr-un anumit interes. Totuși, este admirabil faptul că autorul cărții a refuzat colaborarea cu Adolf Hitler și cu alte personalități marcante, dar nepotrivite cu firea americanului.       Fie că o percepi ca pe un eseu, fie ca pe o revistă sau ca pe o biografie, această lucrare a lui Edward L. Bernays poate fi un instrument foarte util în explorarea atât de vastului domeniu al opiniei publice.

Tudor Cojocari