Andre Tannenberger, alias ATB, este unul dintre cei mai prolifici DJ din lume la momentul actual. Primul sau hit international a fost 9PM (Till I come). In curand au urmat si alte lucrari precum Marrakesh, Fields of love, Extasy, Let you go, Hold you si mai noile Renegade si Believe in me. Astfel, tanarul muzician din Freiburg s-a afirmat in lumea muzicala cu piese usoare, cu o linie melodica deosebita si cu elemente originale din natura, dar si cu sunete specifice de chitara. Genurile muzicale in care s-ar putea incadra sunt trance, techno si chill. Cu toate ca cea mai mare parte a fanilor sai, sau a celor care ii asculta muzica sunt tineri sub 30 de ani, DJ-ul neamt a reusit sa atraga si foarte multe persoane mai in varsta, dat fiind varietatea stilurilor abordate.
Pentru cei care au crescut cu ATB, ma refer la generatia nascuta in anii 80, care au dansat si s-au bucurat pe ritmurile germanului, venirea sa la Bucuresti a fost evenimentul vietii lor, pana acum cel putin. Am auzit expresii precum “acum pot sa mor linistit”, sau “astept asta de cand ma stiu”… Desigur, nu le putem lua ca atare, dar cu siguranta i-a afectat foarte mult pe cunoscatori. Eu nu ma numar printre acestia, dar trebuie sa recunosc ca m-a impresionat profesionalismul artistului, nemaivorbind de creatia sa.
Concertul a fost gazduit de Crystal Glam Club, unul dintre cluburile care s-au cam specializat in trance, dupa cum arata evenimentele programate. Interiorul arata foarte bine, mai putin podeaua care are o culoare sumbra si o textura neclara. Poate ar fi trebuit sa o faca din sticla sau alt material mai deschis si mai “trendy”.
Inca de la intrare am fost intampinat de aceeasi bodyguarzy posaci si „binevoitori“ care m-au pus sa le arat ce am in geanta (stiu, asa-i munca…). Bine ca nu m-au perchezitionat mai indeaproape. Oricum, nu aveam nimic interzis, ca doar sunt baiat cuminte… Si in genere, am venit strict pentru muzica si nu pentru high-life-ul la care aspirau ciudateii din jurul meu, care mai de care mai chititi si mai pregatiti, de parca non-conformismul ar fi regula de baza la concerte (si nu muzica). Problema e ca acest “non”-conformism a devenit cel mai comun lucru posibil in acel anturaj, astfel incat cei cu aspect mai putin extravagant, pareau cazuti din tavan. Oricum, spre deosebire de cluburile din RM, unde se venea mai mult pentru aventuri decat pentru artist, in Romania se observa clar ca publicul este educat in acest sens. Asta s-a vazut cand DJ-ul oprea fragmentar muzica, lasandu-ne sa cantam cuvintele, ceea ce ma facea sa imi amintesc de concertele rock cu care sunt mai obisnuit. Apropo, au fost momente in care chitara prelua cam toate efectele, creand o atmosfera electrizanta. Una dintre trasaturile specifice ale acestei muzici este ca poate oscila de la ritmuri lente pana la unele alerte si “saritoare”, provocand un amalgam de emotii, toate placute.
Show-ul a inceput abia la 1:30, cu toate ca initial era anuntata ora 23:00. Desigur, trebuia sa ne oblige cumva sa venim sa ii ascultam pe DJ-utii care aveau sarcina de a ne “incalzi”. Sala era arhiplina, ceea ce a inceput sa se simta din ce in ce mai tmult pe masura ce trecea timpul – fugea aerul de noi. Nu ne gandeam insa la asta atunci. Andre era la pupitru apasand si rasucind butoanele de ieseau scantei (din noi), luminile se jucau in ochii nostri cazand mai mereu pe acelasi “perpetuum mobile”. Asa ca l-am vazut pe DJ multicolor, ca pe un cameleon. Comparatia cu un cameleon nu e potrivita, insa, daca e sa ma refer la modul in care interactiona acesta cu publicul. Andre sare – noi sarim, Andre canta – imediat ii urmam si noi, Andre aplauda – ne auzim si noi. El e vedeta, iar noi am dat bani pentru a-l vedea pe acesta cum ne distreaza. A sta posac si a nu reactiona la instigarile celui pentru care ai venit, poate fi unul dintre acele lucruri care ti-ar putea strica foarte usor seara. Nu conteaza ca nu reusesti sa gasesti vreo explicatie logica la ce se intampla in jurul tau, iar comportamentul oamenilor nu seamana deloc cu cel de afara. E la fel de putin de important si faptul ca maine ai o zi plina de evenimente mai putin placute si ca vei parea o leguma. In schimb stii ca vei asculta muzica de azi toata ziua de maine, or asta inca iti va rasuna in minte ceva vreme.
Au rasunat putine dintre piesele vechi si cunoscute, ATB alegand sa-si promoveze cel mai nou album. Astfel, pe parcursul celor 2 ore cat a tinut prestatia neamtului, cam jumatate dintre melodiile auzite nu imi erau cunoscute aprope deloc (v-am zis eu ca nu eram mare fan). Cu toate acestea, concertul a fost extraordinar, iar prestanta lui ATB – demna de admiratie. Ne-a onorat si cu o piesa dupa “ultima” declarata. Aceasta a fost tocmai Believe in me, astfel incat sa ramanem cu impresia ca ATB este un om sincer care vrea si poate sa ne tina “in transa”. A demonstrat-o.
